Protecţia persoanelor cu handicap

ORADEA – O lege apărută la sfârşitul anului trecut încearcă să facă puţină lumină pe strada persoanelor cu dizabilităţi. Începând cu anul 2007, agenţii economici care au cel puţin 50 de angajaţi sunt obligate să angajeze persoane cu handicap în procent de cel puţin 4%.

Acest lucru este prevăzut în Legea 448/06.12.2006. În aceeaşi situaţie se găsesc şi autorităţile sau instituţiile publice care au peste 50 de angajaţi.

„Legea amintită anterior oferă însă câteva opţiuni pentru cei care nu angajează astfel de persoane.

Astfel, ei pot opta pentru plata lunară către bugetul de stat a unei sume reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă pentru care nu au angajat persoane cu handicap.

O altă opţiune este achiziţionarea de produse  sau servicii de la unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prezentate anterior”, ne-a informat Maricica Juca, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bihor. Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor legii se va face de către Inspecţia Muncii.

 

Drepturi.

Legea 448 prevede, totodată, o serie de drepturi pentru agenţii economici care angajează persoane cu handicap. Astfel, sumele aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi a achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către personalul cu handicap vor putea fi deduse la calculul impozitului pe profit.

„De asemenea vor putea fi deduse şi cheltuielile cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi cheltuielile cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanelor cu handicap, angajate pentru munca la domiciliu”, a precizat Maricica Juca.

Cheltuielile de pregătire, formare şi orientare profesională vor putea decontate, de asemenea, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Autoritatea Naţională pentru persoanele cu handicap va elabora normele metodologice de aplicare şi le va supune aprobării Guvernului.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase