Protecţie civilă cu exemplul cutremurului din ’77, la Penitenciarul Oradea

De Otilia Șandor
Protecţie civilă cu exemplul cutremurului din ’77,  la Penitenciarul Oradea
27 de deţinuţi de la Penitenciarul Oradea au aflat săptămâna trecută cum se pot apăra pe ei şi pe cei apropiaţi lor în caz de cutremur.

Cu ocazia datei de 28 februarie, declarată „Ziua protecției civile din România”, dar şi pentru a marca 40 de ani de la cutremurul ce a zguduit România şi pentru a învăţa din această tragedie, reprezentanţii Penitenciarului Oradea au derulat cu 27 de deţinuţi o activitate de informare preventivă al cărei conţinut s-a axat în principal pe descrierea şi prezentarea conceptului de protecţie civilă, ca şi componentă a sistemului securităţii naţionale.

Istoric şi realitate

Cei încarcerați au aflat că încă de la înființare, indiferent ce denumire a purtat și din ce structură a făcut parte, protecția civilă din România a desfășurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă și a slujit numai interesele naționale, protejând vieți, bunuri materiale și valori de patrimoniu.

Deţinuţilor li s-a relatat despre cutremurul din anul 1977, produs în 4 martie, la ora 21:22, ce a avut efecte devastatoare asupra României. Cutremurul din ’77 a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde. Au fost 1.570 de victime, din care 1.391 numai în Bucureşti. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București, unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.

Întâlnirea s-a constituit într-o dezbatere, pentru ca deţinuţii să înţeleagă corect conceptul de prevenţie. Ei au urmărit imagini video care au completat ideea de responsabilitate individuală şi a conceptului de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate sau pericol, dar şi înţelegerea rolului activ pe care îl au inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă în gestionarea situaţiilor de protecţie civilă.

De reţinut că această activitate face parte din programele derulate de Compartimentul Managementul Situaţiilor de Urgenţă şi a Serviciului de Asistenţă Psihosocială, în colaborare cu specialişti desemnaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” Bihor.

Colaborarea dintre cele două instituţii se va concretiza anul acesta în desfăşurarea de activităţi cu tematică specifică în domeniul situaţiilor de urgenţă şi tehnici de prim ajutor, în special în beneficiul deţinuţilor custodiaţi, dar şi pentru anumite categorii de personal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !