Protest anti-Ponta în Oradea. Rezultatul din Ardeal, ideal național

Reactualizat la:
51Comentarii
Protest anti-Ponta în Oradea. Rezultatul din Ardeal, ideal național
Imediat după ce a spus DA în fața ofițerului de stare civilă, un cuplu a participat, pentru câteva minute, la protestul contra Ponta.

Scandalul iscat de modul de organizare a votării în străinătate a adunat sute de orădeni în centrul Oradiei, la protestul organizat ca eveniment pe facebook. Vreme de două ore, cât a fost autorizat protestul, s-au scandat lozinci de solidaritate cu românii din străinătate și împotriva lui Victor Ponta, s-au fluturat steaguri tricolore și s-au afișat pancarte cu lozinci tematice.

Apelul pentru protest a fost lansat pe internet, cu precizarea că mișcarea este una de solidarizare cu diaspora și contra lui Ponta dar că are character strict civic. „Ponta, nu fura, România nu te vrea!” e sloganul sub care s-a organizat evenimentul. Niciun lider politic nu și-a făcut apariția în scuarul de la poalele statuii lui Mihai Viteazul.

Oamenii au început să se adune în centru în jurul orei 16.00, cu steaguri, pancarte și afișe, unele scrise de mână, altele printate pe coli A4. Pentru început s-a cântat imnul și apoi s-a trecut direct la scandarea de lozinci. „Vrem o țară pentru toți, nu guvern de mafioți” a deschis protestul. „Ponta ne minte, nu-l vrem președinte!”, „Lăsați diaspora să voteze”, „Oradea, ieși la vot”, „RTV și Antena 3, promotorii mafiei” sau „Vor să voteze! Lăsați-i să voteze!” și „Jos Ponta” sunt sloganurile declamate în centrul Oradiei și afișate pe pancartele protestatarilor. În absența unui lider, participanții au declamat sloganuri alese pe loc – s-a întîmplat ca Piața Unirii să răsune concomitent, pe două „voci”: „Uniți, salvăm toată România”, la concurență cu „DNA, fă-ți treaba” sau „Biserica, lăsați politica”.

Participanții au fost în majoritate tineri, unii abia trecuți de 18 ani, dar și pensionari sau familii cu copii în cărucioare.

După prima oră de protest, oamenii au pornit în mai multe tururi, pe trotuarul din jurul statuii lui Mihai Viteazul. În spatele stației de tramvai din Piața Unirii, li s-a alăturat un cuplu de proaspăt căsătoriți, care tocmai își rostiseră angajamentele în fața ofițerului de stare civilă, în sala mare a Primăriei. Pentru câteva minute, cei doi au scandat împreună cu protestatarii „O dorință sinceră, România liberă” după care au plecat să-și vadă de seara festivă și de nuntă, în aplauzele participanților la protest.

DSCN0496

Mișcarea a mai continuat pănă spre ora 18.00, termen limită impus de autorizația data de Primărie. Pe final, organizatorii au stabilit data următorului protest. Pe vineri, 14 noiembrie, oamenii spun că e posibil să încerce autorizarea unui marș de protest.



51Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor