Protest la o firmă de confecţii

Protest la o firmă de confecţii
VULCAN – Aproximativ 50 de angajate ale unei firme private de confecţii din oraşul Vulcan, au protestat, ieri, în faţa întreprinderii, nemulţumite de faptul că nu şi-au mai primit salariile de două luni.

Femeile susţin că sunt nevoite să lucreze peste program fără ca orele suplimentare să fie plătite. Pe lângă toate acestea se mai adaugă şi frigul pe care trebuie să-l îndure în timpul serviciului. Sătule de aceste condiţii de muncă femeile nu au mai intrat ieri dimineaţă în serviciu şi au protestat în faţa instituţiei solicitând plata salariilor restante, dar şi o verificare a modului în care se respectă prevederile din legislaţia muncii. Protestul a fost monitorizat de jandarmi şi poliţia locală.

 

„Echipajul de jandarmi le-a cerut protestatatilor să se retragă de pe spaţiul public în sediul societăţii, întrucât nu era o manifestaţie de protest autorizată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, sublocotenent Nicolae Răducu. Conducerea fabricii nu a dorit să facă niciun fel de comentarii legate de nemulţumirea angajatelor.

 

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !