Protest spontan pentru un 15%

Protest spontan pentru un 15%
ORADEA – Câteva zeci de angajaţi ai SC Electrocentrale SA au participat ieri la un protest spontan, cerând mărirea salariilor.

Angajaţii CET au profitând de şedinţa ordinară a Consiliului de Administraţie(CA) al regiei, la fel cum au făcut-o şi pe 21 ianuarie a.c., când, tot aşa, în timp ce şefii se adunaseră pentru a ţine şedinţa de CA, nemulţumiţii s-au adunat în curte, cerând salarii mai mari.

Tot aşa cum s-a întâmplat şi în ianuarie, şi de astă dată accesul presei în curte a fost îngrădit, pe motiv că CET e obiectiv cu statut special…

Angajaţii care ieşeau pe poarta întreprinderii, neparticipând la protest, au evitat să dea declaraţii presei. „Nu participăm (la protest – n.r.) dom’le, că a spus Napoleon: unde nu merge cu puşca ia tunul. Aici tun trebuie!”, a declarat nervos jurnaliştilor un angajat CET, neparticipant la protest, la ieşirea pe poarta întreprinderii.

Compromis

În ianuarie, protestatarii de la CET cereau salarii mai mari cu 30%, în condiţiile în care salariul mediu la Electrocentrale SA e de 17 milioane lei vechi, adică peste salariul mediu pe economie.

Pare însă că ieri sindicatul a ajuns la un compromis cu Consiliul de Administraţie. „Am ajuns la un compromis, pentru o majorare de 15%. Consiliul Local va aviza bugetul CET-ului în ultima joi din lună, însă e exclusă scumpirea gigacaloriei”, anunţă liderul sindicatului din CET, Tudor Dicu, care s-a arătat surprins, în acelaşi timp, de protestul muncitorilor, subliniind faptul că a fost o mişcare spontană.

Acelaşi Dicu a ţinut să arate că muncitorii din CET au acum un salariu de 9 milioane de lei vechi net, maiştrii iau 13 milioane, iar inginerii 17 milioane. „Nu mai sunt decât sporul de vechime şi sporul de fidelitate. În rest, s-au scos sporurile”, a precizat Dicu.

În prezent, CET-ul şi secţia de termofocare au 1.300 de angajaţi.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !