Protest taxi

8Comentarii
Protest taxi

BUCUREŞTI – Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi organizează, miercuri, un miting urmat de un marş, în Bucureşti şi în oraşele reşedinţă de judeţ, pentru a protesta faţă de prevederile Legii privind transportul public local.

“Motivul acestei mişcări la nivel naţional este contestarea Legii nr 92/2007, Legea Transportului Public Local”, se arată într-un comunicat al Ascociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi.

            Câteva sute de taximetrişti din Bucureşti şi Ilfov au organizat, la sfârşitul lunii trecute, un marş de protest în Capitală, nemulţumiţi de prevederile Legii privind transportul public de persoane care, în opinia lor, încalcă mai multe drepturi.

            Vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere, Cristian Lăzărescu, declara că Legea 92/2007, prin care toate serviciile de transport devin de utilitate publică, încalcă mai multe drepturi constituţionale, cum sunt cele referitoare la proprietate, la libera circulaţie, la muncă şi la libera iniţiativă.

            “Acţiunea noastră este o mediatizare a faptului ca grupurile de interese din Parlamentul României au elaborat o lege anticoncurenţială, doar pentru milionari, prin care se îngrădesc absolut toate drepturile. Legea 92/2007 privind transportul public de persoane este o naţionalizare a serviciilor”, a spus, în aprilie, Cristian Lazarescu.

            El a mai arătat că taximetriştii sunt nemulţumiţi pentru că, începând din 2008, pentru a obţine o autorizaţie trebuie să investească milioane.

            Potrivit unui proiect de modificare a legii taximetriei, elaborat de Comisia de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor, autorizaţiile taxi vor fi atribuite nediscrimatoriu companiilor şi operatorilor privaţi, iar licenţa de transport, licenţa de execuţie pentru vehicul şi licenţa taxi vor fi desfiinţate, a informat, duminică, UGIR 1903. Noua lege ar trebui să intre în vigoare în cel mult o lună de zile.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor