Proteste ale energeticienilor

Proteste ale energeticienilor
Deva – Un număr de 25 de sindicalişti de la Termocentrala Mintia vor picheta sediile ministerelor Economiei şi Comerţului, Finanţelor Publice, Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi ANRE nemulţumiţi de modul în care sunt soluţionate revendicările salariaţilor din sectorul energetic.

Acţiunea de pichetare este organizată de federaţiile sindicale din sectorul energetic şi este programată în zilele de 13 şi 14 februarie, între orele 10-12, a anunţat preşedintele Sindicatului Energeticienilor de la Termocentrala Mintia, Emil Oprean.

Sindicaliştii solicită ca activitatea de reparaţii, externalizată din anul 2003, să revină în cadrul societăţilor de producere, transport şi distribuţie pe care le deservesc, reducându-se astfel costurile.

De asemenea, sindicatele cer o creştere de 35 la sută a salariilor din sectorul energetic, astfel ca acestea să ajungă, în anii următori, la nivelul celor din UE. Federaţiile din energie mai solicită elaborarea unui studiu de impact asupra sectorului energetic din perspectiva integrării României în UE şi reglementări care să prevadă transparenţă în vânzarea energiei electrice. Pe lista de revendicări a sindicatelor sunt încrise şi revizuirea criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii energetice şi a reglementărilor care contribuie la siguranţa în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !