Protocol cu vecinii maghiari

Protocol cu vecinii maghiari
Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Ioan Mintaş, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în Ungaria, la Budapesta, unde, alături de Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, a participat la o întâlnire cu membri din conducerea IPOSZ, cea mai mare organizaţie de IMM-uri din Ungaria.

„Această vizită, efectuată la invitaţia colegilor noştri maghiari, se înscrie într-un proiect mai amplu. El vizează sublinierea rolului pe care CNIPMMR îl poate avea în regiune. Ne-am poziţionat cu succes ca partener de discuţii, dar mai ales ca partener în dezvoltarea unor proiecte ce vizează consolidarea organizaţiilor patronale naţionale, prin atragerea în comun de fonduri europene, atât în beneficiul firmelor membre, cât şi al mediului de afaceri în general”, a declarat Ioan Mintas.

Protocol

CNIPMMR şi IPOSZ au semnat la începutul acestui an un protocol de colaborare, care defineşte obiectivele comune ale acestor organizaţii şi modalităţile de îndeplinire ale acestora. Vizita în Ungaria survine la scurt timp după o vizită similară, efectuată în landurile din sudul Germaniei. În zonă, CNIPMMR a mai semnat, în toamna anului 2009, un protocol de colaborare cu o organizaţie patronală reprezentativă din Republica Cehă. „În plan internaţional, CNIPMMR este o organizaţie patronală recunoscută şi apreciată. Suntem membri ai UEAPME, cea mai mare organizaţie europeană pentru IMM-uri, în cadrul căreia, prin Ovidiu Nicolescu, ocupăm şi o poziţie de vicepreşedinte. Avem atât un birou de reprezentare la Bruxelles, cât şi un reprezentant în Comitetul Economic şi Social European”, susţine Ioan Mintaş.

 

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !