Provocarea directorului Ionel Bungău

Provocarea directorului Ionel Bungău
ORADEA - Ionel Bungău a avut ieri o întrevedere cu presa sportivă locală, în cadrul căreia a anunţat câteva din proiectele sale şi ale direcţiei pentru sezonul care urmează.

Directorul DSJ Bihor şi-a exprimat în continuare nemulţumirea pentru faptul că sportul bihorean nu are încă niciun sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Ionel Bungău a anunţat că va iniţia, începând cu noul ciclu olimpic, un program special pentru susţinerea sportivilor susceptibili de a obţine calificarea la JO 2012.

„Le lansez o provocare antrenorilor din judeţ, solicitându-le fiecăruia să nominalizeze câte un sportiv capabil să se califice la Jocurile Olimpice din anul 2012. Eu personal voi suporta toate cheltuielile legate cu susţinerea acestor sportivi. Intenţionez să formăm un lot de circa 15 astfel de sportivi, cărora li se vor oferi toate condiţiile de pregătire pentru realizarea performanţei de a reprezenta sportul bihorean la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice”, a declarat directorul DSJ Bihor.
În ceea ce priveşte alte planuri pe linie sportivă în anul 2008, Ionel Bungău intenţionează să capaciteze Consiliul Judeţean în acţiunea de sprijinire a sportului. „Nu este normal să nu existe o implicare a Consiliului Judeţean în susţinerea sportului din Bihor.

Nu cred că judeţul nostru are ambasadori mai buni decât sportivii. Voi încerca să sensibilizez acest for, pentru a susţine măcar performerii sportului bihorean. Intenţionez să implementăm o regulă care există în alte judeţe, şi anume premierea de către Consiliul Judeţean a tuturor sportivilor medaliaţi la Campionatele Naţionale sau la competiţii internaţionale”, a afirmat Ionel Bungău.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !