Proză erotică şi french can-can

Proză erotică şi french can-can
ORADEA - Ce pot să facă 50 de bărbaţi şi vreo şapte femei, miercuri seara, la barul de noapte al hotelului Dacia Continental? Un singur lucru, evident: să asiste la o lansare de carte.

Iar dacă volumul e intitulat „Schiţe erotice”, autorul ei nu putea fi – nesmintit – decât Florin Ardelean, cel care şi-a făcut debutul în volum tot în acest an, cu două cărţi despre jurnalismul bihorean postdecembrist. Cea mai bună motivare a acestui demers literar, inedit pentru plaiurile bihorene, a dat-o Miron Beteg, redactor al revistei Familia, cu o parafrază după Bukowski: „Mai bine să-ţi începi cariera literară cu o asemenea carte, decât să ţi-o sfârşeşti”.

Freud şi can-can


Faptul că proza erotică nu mai reprezintă în societatea românească motiv pentru indignări pudibonde a fost sesizat de mai toţi vorbitorii, fiecare în stilul său. Mircea Bradu (din partea Editurii Arca, coeditor al cărţii) a dat tonul – ironic – al manifestării, afirmând: „Când se publică o carte de acest gen, primul care ar trebui împuşcat e editorul”. Miron Beteg n-a făcut apoi decât să supraliciteze: „La ora zece seara te duci după femei, nu la lansări de carte”.

Redactorul Familiei a ţinut să remarce (de astă dată la modul serios) că limbajul licenţios al cărţii nu are nimic în comun cu vulgaritatea. „E o carte asumată de un om care nu are prieteni”, a mai spus Beteg, evidenţiind astfel una dintre temele dominante ale povestirilor – singurătatea.

În acest context, cel de-al treilea vorbitor, dr. Viorel Porumb, nu putea să nu amintească de Freud, dar şi de Boccaccio, definind volumul drept „un Decameron actual”, rezultat al dezinhibării de după 1990.
Inedita manifestare de la Continental a luat sfârşit – cum altfel? – cu un număr de french can-can, prezentat de trupa barului de noapte.

Alexandru Seres



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !