PSD, campanie cu zâmbetul pe buze

ORADEA – PSD Oradea şi-a prezentat ieri programul electoral. Potrivit candidatului la Primaria Oradea, Dan Mateo, sloganul campaniei lor este „Mai bine pentru tine!”, iar ofertele electorale sunt: gratuitate pe transportul în comun pentru elevi, studenţi şi pensionari, dezvoltarea şi reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor, scutirea de la impozitul pe clădiri a persoanelor de peste 70 de ani, fluidizarea traficului rutier, incubatoare şi centre de afaceri, atragerea de bani din fondurile europene.

Social – democraţii au promis că vor duce o campanie civilizată, fără atacuri la persoane, bazată pe prezentarea programului electoral. „Vom aborda această campanie cu zâmbetul pe buze, vom veni cu chestiuni concrete”, a declarat preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, candidat la şefia Consiliului Judeţean.

Acesta nu s-a putut abţine însă, să critice candidaţii PD-L. „A stat ghiocel timp de patru ani de zile, în umbra lui Filip, iar acum se dezice de cel care i-a fost mentor. Exact la fel stau lucrurile şi la Consiliul Judeţean. Seremi îl critică pe Kiss din considerente electorale. S-a trezit românismul din Seremi”, a spus Mihai Bar. Acesta a precizat că până în campanie Ştefan Seremi s-a înţeles foarte bine cu Alexandru Kiss şi acum îl critică doar pentru a-şi atrage voturi. Bar a criticat acţiunile candidaţilor PD-L ca fiind de „un populism ieftin şi de proastă calitate”. „Oradea şi Bihor are nevoie de o altă echipă în administraţie, Echipa noastră va avea sprijinul viitorului guvern, din care va face şi PSD”, a conchis Bar.
Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !