PSD moţiune de cenzură dacă Legea pensiilor rămâne

PSD moţiune de cenzură dacă Legea pensiilor rămâne
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat luni, la finalul CEx, că parlamentarii social-democraţi vor depune moţiune de cenzură în situaţia în care Legea pensiilor va păstra actualele prevederi, iar ulterior liderul social-democrat a făcut un apel către liberali pentru a susţine demersul.

Geoană a precizat că PSD depune moţiune de cenzură pe Legea pensiilor, considerând inacceptabile prevederile care decuplează calcularea pensiei de salariul mediu brut pe economie, precum şi cele care stabilesc vârsta de pensionare.

Într-o declaraţie suplimentară la Antena 3, liderul social-democrat a făcut un apel şi către liberali “să fie solidari” cu propunerile pe care le-au susţinut până acum, anume 45% punctul de pensie, şi să susţină o eventuală moţiune de cenzură.

În cadrul emisiunii, Mircea Geoană a vorbit şi despre posibilitatea ca PSD să ajungă la guvernare. “Din punctul meu de vedere, acest an 2010 va fi atât de dur, încât va fi nevoie de o schimbare de Guvern şi eventual de majoritate, funcţie de evoluţiile politice de până în acea clipă. Sunt absolut convins că această perioadă dificilă va duce la schimbări semnificative încă din 2010 pe scena politică”, a afirmat preşedintele PSD. De menţionat că o anticipare în termeni asemănători a fost formulată, cu alte prilejuri, şi de preşedintele PNL Crin Antonescu.

“În ce formulă? Noi avem în continuare activ proiectul politic de a crea o majoritate cu PNL şi UDMR. Deci pentru noi, acest proiect e unul activ”, şi-a continuat Geoană explicaţiile.

Întrebat dacă PSD va face alianţă parlamentară cu PNL în 2012, preşedintele PSD a răspuns că “nu este nimic exclus”, dar acum “e prea devreme” pentru o decizie clară. “Dar la un moment dat va trebui să ne gândim în 2012 care este formula care să poată, din punct de vedere juridic, să invoce în faţa aceluiaşi preşedinte ca şi acum o majoritate de peste 50% care nu mai poate fi contestată conform Constituţiei. Acest subiect e şi el activ”, a spus Geoană.

Liderul PSD a comentat că atât el, cât şi Crin Antonescu, are fiecare un Congres de trecut, motiv pentru care ambii stau ”un pic mai rezervaţi cu privire la astfel de opţiuni”. “Dar pentru mine – şi pentru noi – varianta politică activă e o majoritate politică cu liberalii şi dacă se poate şi cu (UDMR – n.r.)”, a conchis Geoană.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase