PSD Oradea se alege astăzi

5Comentarii
PSD Oradea se alege astăzi
Social-democraţii orădeni îşi aleg azi oamenii cu care ar trebui să convingă orădenii în 2012.

Azi, de la ora 16, în Sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea are loc Conferinţa Organizaţiei din Oradea a PSD. Cu această ocazie va fi aleasă conducerea Organizaţiei Municipale a PSD pentru perioada 2010 – 2012.

La această oră, fostul deputat şi subprefect Claudiu Pop e singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PSD Oradea. Pentru această funcţie s-a gândit la un moment dat să candideze şi Ioan Mintaş, însă acesta nu şi-a mai depus candidatura.

Singurul candidat pentru poziţia de secretar general e Ovidiu Mureşan, liderul consilierilor locali PSD. Iniţial, Mureşan ar fi fost tentat de preşedinţia organizaţiei, însă ulterior a optat pentru poziţia de secretar, tocmai pentru a nu se călca pe bătături cu Pop. Şi deputatul Sorin Roman ar fi fost tentat de preşedinţia PSD Oradea. Însă, tot aşa, pentru a nu strica relaţia cu Claudiu Pop, în cele din urmă a renunţat, urmând să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Bihor. 

De asemenea, în Comitetul Executiv al PSD Oradea va mai fi ales un trezorier şi şapte vicepreşedinţi. Optsprezece pesedişti orădeni şi-au depus deja candidaturile pentru aceste poziţii. Printre ei şi consilierul local PSD Bogdan Hossu.
La alegerile de azi vor participa 202 delegaţi, care în primă instanţă vor alege Consiliul Municipal. Acesta va avea în jur de 70 de persoane. Pesediştii orădeni nu sunt încă hotărâţi pentru numărul exact de membri ai acestui for. Din rândul membrilor Consiliului va fi ales Comitetul Executiv.

Şi la judeţ

Pe 24 iunie vor avea loc şi alegerile la nivel de judeţ. Oradea va trimite la aceste alegeri 57 de delegaţi, dintr-un total de 654 de delegaţi ce vor veni din tot judeţul. Senatorul Ioan Mang, preşedinte interimar al PSD Bihor, şi-a anunţat candidatura pentru a se legitima ca preşedinte-plin al social-democraţilor bihoreni.

Un contracandidat pentru Ioan Mang ar fi Mihai Bar, cel suspendat în vara lui 2008 din fruntea PSD Bihor, ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale. Pentru alegerile de azi, Bar va căuta să-şi impună oameni în Consiliul Municipal PSD Oradea care ulterior, din postura de delegaţi la alegerile judeţene, să-l sprijine pe Bar în tentativa sa de a reveni în fruntea filialei judeţene.

CĂLIN CORPAŞ



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor