PSD s-a saturat de PNL si vrea cu PD-L

Reactualizat la:
8Comentarii
PSD s-a saturat de PNL si vrea cu PD-L
Iritati de privatizarile pregatite pe ultima suta de metri de Guvernul liberal, mai multi lideri PSD au cerut luni in cadrul Biroului Permanent deschiderea unui dialog cu cei de la PD-L.

Se pare ca marul discordiei in relatia PSD-PNL il reprezinta aparitia “campionului energetic” prin comasarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice Rovinari si Turceni.

Social-democratii nu vor sa accepte in nici un caz aceasta masura a Cabinetului Tariceanu si spun ca, daca se doreste continuarea colaborarii intre cele doua formatiuni, acest subiect trebuie inchis. Nici alte privatizari nu sunt vazute cu ochi buni de pesedisti.

Surse din PSD au declarat pentru Ziua ca liberalii incearca sa traga cat mai mult de partea lor, desi pesedistii i-au sprijinit in ultima perioada in plan parlamentar.

“Ne cred prosti ca ascultam tot ce ne spun ei. Concluzia e una singura: in toata relatia noastra liberalii nu au fost seriosi. Au incercat mereu sa ne pacaleasca si sa traga de timp. Mai mult, avem semnale ca joaca pe doua fronturi si au discutii cu pedelistii”, a declarat un vicepresedinte social-democrat.

Se pare ca cei de la PSD sunt suparati si pentru ca primarii pesedisti au primit o portie prea mica din banii repartizati de Executiv in teritoriu.

Astfel, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Constantin Nita si Marian Vanghelie au pledat in cadrul sedintei pentru tatonarea terenului privind o viitoare relatie cu cei de la PD-L.

Aparatorul liberalilor a fost, din nou, Viorel Hrebenciuc, sustinand in fata colegilor ca apropierea de PNL este cea mai buna strategie electorala pentru social-democrati.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor