PSD Tinca a trecut la PD

Gavrilă Ghilea
Gavrilă Ghilea
Primarii şi consilierii trebuiau să se decidă, până marţi, ce haină politică vor îmbrăca de acum încolo. Conform Statutului funcţionarului public, dacă după 8 august 2006 îşi schimbă apartenenţa politică, îşi pierd şi mandatul. Aleşii din Bihor fac schimbări politice pe ultima sută de metri.

Mişcare surprinzătoare

Statutul afectează în special organizaţia PSD Bihor. Acum încep să se concretizeze capturile PD din rândul PSD ca urmare a înscrierii în rândul democraţilor a lui Gavrilă Ghilea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. În acest sens, o mişcare surprinzătoare, în ultimul moment, au făcut primarul de Tinca, Lenuţa Mercea, aflată la al doilea mandat sub emblema PSD, şi proaspătul consilier judeţean Iosif Ştefan Dulău.

De duminică

Ei au dus toată organizaţia din comună în PD. Preşedintele executiv al PD Bihor, Ştefan Seremi, confirmă faptul că cei doi au devenit de duminică democraţi. „Ca şi alţi primari şi consilieri, cei doi au spus că doresc să vină la noi, am studiat ce potenţial politic au şi i-am primit”.

Lenuţa Mercea a fost curtată insistent de peste un an de zile. Iosif Ştefan Dulău este considerat o captură importantă nu numai prin prisma votului în plus pe care îl aduce democraţilor în Consiliul Judeţean, ci şi datorită potenţialului său financiar, fiind un prosper om de afaceri, atât în zona Tinca, cât şi în Oradea.

„Nu cred în doctrine”

Primarul Lenuţa Mercea nu a putut fi contactată, deoarece nu are telefon mobil şi era plecată ieri din Primărie. În schimb, Ştefan Dulău a declarat că „trecerea la PD a fost o decizie a noastră, nu a insistat nimeni, nimeni nu ne-a obligat. Motivul: neputinţa PSD de a mai ajunge la guvernare. Ne-am săturat să fim legaţi la mâini şi la picioare în PSD, să tot asistăm cum scade în sondaje. Şi atmosfera din partid. Am decis că nu mai are rost să pierdem timpul, deoarece vrem să facem ceva pentru cei care ne-au votat”.

Ştefan Dulău a petrecut trei ani în PSD şi spune că şi-a anunţat colegii din PSD în şedinţa de vineri a Biroului Politic. „Ne-am strâns mâna şi ne-am urat succes. Mi-am făcut acolo prieteni şi vom rămâne prieteni. Eu nu cred în doctrina nici unui partid, nici măcar al celui care era unic şi atotputernic, PCR. Fiindcă şi atunci, în timp ce unii stăteau la coadă la pâine, alţii mureau la canal, alţii îşi făceau palate”, spune Ştefan Dulău.

„Nu s-au dezmeticit”

Declaraţiile privind apartenenţa politică trebuiau depuse până ieri la secretarii consiliilor locale. Începând de azi, în termen de cinci zile, declaraţiile trebuie centralizate la Consiliul Judeţean.

„Au început să se depună declaraţii, dar încă sunt primari care nu au conştientizat acest lucru. Încă nu s-au dezmeticit şi spun că nu au înţeles din lege că trebuie să le depună la noi, cu toate că le-am trimis o circulară în acest sens. Vineri, la întâlnirea cu primarii, îi vom atenţiona din nou. Prevăd că va fi o adevărată avalanşă de depuneri în ultima zi”, spune Gheorghe Tonţ, directorul Direcţiei Administratrive din cadrul CJ Bihor.

Veronica Bursaşiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase