Psihologi din Statele Unite, în vizită la DASO

De Bihon.ro
Reactualizat la:
Psihologi din Statele Unite, în vizită la DASO
Cinci psihologi masteranzi, doctoranzi şi profesori din Statele Unite s-au aflat zilele acestea la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea într-un schimb de experiență.

Întâlnirea a fost adresată personalului instituţiei și a fost susţinută de către o echipă formată din 5 psihologi masteranzi, doctoranzi şi profesori din Statele Unite, de la Divine Mercy University din Virginia, din cadrul programului „Green Cross Academy Training”: Dr.Kathie Erwin, profesor licenţiat în sănătate mintală, Daniella Charles, Tanya Sensenig, Jennifer Meher şi dna Rose Bond, psihologi clinicieni şi masteranzi în sănătate mintală.

Tema principală a seminarului a fost trauma, descrisă ca un „hoţ care fură oamenilor încrederea şi siguranţa” și efectele pe etape pe care le are aceasta asupra psihicului uman: partea traumatizată, partea supravieţuitoare si partea sănătoasă.

De asemenea lectorii au dezvăluit participanţilor importanţa recunoaşterii semnelor diverselor traume psihice asupra categoriilor de persoane vulnerabile, punând accent pe rolul care îl au consilierii care lucrează direct cu persoanele traumatizate, în identificarea mecanismelor necesare pentru a face faţă consecinţelor traumei psihologice. Astfel, suferinţa persoanelor trebuie respectată, trebuie lăsaţi să povestească, să fie îndrumaţi şi încurajaţi.

A doua tema abordată în cadrul acestui schimb de experiență este problema integrării sociale a persoanelor fără adăpost, a tinerilor proveniţi din sistemul de protecţie socială, eşecul post-instituţionalizare, probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, prejudecăți, discriminare şi stigmatizare.

„Mulţumim echipei de specialişti pentru interesul manifestat, pentru experienţa împărtăşită şi vă asigur de întregul meu sprijin pentru ca astfel de întâlniri să se repete, numai aşa reuşind să punem bazele unei mai bune înţelegeri a nevoilor persoanelor vulnerabile, care nu se pot ajuta singure”, a spus Arina Moş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !