Psihologi şcolari în mediul rural

2Comentarii
Psihologi şcolari în mediul rural
ORADEA - Numărul cabinetelor psihologice şcolare este în continuă creştere, iar colaborarea elevilor cu psihologii începe să se contureze din ce în ce mai bine.

„La ora actuală există cabinete psihologice în peste 50 din scolile generale şi liceele din oraşele judetului şi se doreşte ca şi preşcolarii să aibă parte de consiliere. În acest scop, vom detaşa un psiholog mai multor grădiniţe pentru a se respecta numărul de 800 de copii necesar postului de psiholog”, declară Simina Morar, director al Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică.

Ca o noutate, psihologii vor fi prezenţi, începând cu anul şcolar 2008-2009, şi în şcolile din mediul rural, pentru început fiind vizate unităţile din comunele mai mari cum ar fi Dobreşti, Diosig sau Borş.

Relaţii mai bune

Psihologii sunt, în general, priviţi cu reticenţă de elevi, dar mentalitatea tinerilor este în schimbare şi aceştia încep să accepte prezenţa şi sfaturile specialiştilor. Colaborarea dintre psihologi şi elevi este foarte bună, dar consilierea care se poate realiza doar cu acordul părinţilor, poate să fie atât de grup, în cadrul orelor de dirigenţie, cât si individuală.

Un semn bun este şi acela că elevii continuă să frecventeze şedinţele de consiliere pe tot parcursul anului şcolar. În ultimul timp, rolul psihologilor în cadrul unităţilor şcolare este din ce in ce mai important, ei fiind o importantă prezenţă în Comisia de disciplină şi în Comisia de prevenire şi combatere a violenţei. 
Bianca Turcuş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor