Pubele subterane, la anu’

De Cristina Ghilea
6Comentarii
Pubele subterane, la anu’
Prezentând bilanţul activităţilor coordonate de Direcția Tehnică anul trecut, conducerea departamentului a punctat şi realizarea, în premieră, a zece incinte subterane pentru depozitarea gunoiului.

Acestea au fost amenajate pe banii operatorului de salubritate. Au costat 627.065 lei cu TVA, fiecare dintre cele 10 platforme subterane cuprinzând 40 de containere metalice de colectare a deşeurilor.

Directorul Mircea Ghitea a spus că, după evaluările subalternilor săi, ar mai fi nevoie de vreo 30 sau 40 de astfel de incinte subterane, în cele mai aglomerate dintre cartiere.

Conform legislaţiei de protecţie a mediului, pubelele nu pot fi amplasate prea aproape de geamurile locuinţelor, alternativa fiind o amendă din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului, prin Garda de Mediu.

Deşi necesitatea pubelelor subterane este clară, în bugetul anului curent nu se vor prevedea bani pentru acestea. „Există în proiectele anilor viitori”, precizează Mircea Stejeran, şeful serviciului de specialitate din cadrul Direcţiei Tehnice.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor