Puci dejucat la Spital

5Comentarii
Puci dejucat la Spital
Călită în scandaluri, Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) Oradea revine în atenţie după ce, fără ştirea rectorului Antal, a încercat „vinerea seara” să schimbe patru şefi de secţie de la Spitalul Judeţean Oradea pe motiv că secţiile ar fi clinice universitare.

Vizaţi ar fi fost doctorii Liana Spineanu (oftalmologie), Liana Toc (radiologie), Teodor Urda (chirurgie reparatorie) şi Hadrian Borcea (UPU), ultimul fiind ales Omul Anului 2004 în Oradea. În locul lor ar fi venit medici precum Florian Bodog, Ioan Maghiar sau Oreste Straciuc, apropiat al prodecanului Adrian Maghiar, cel care ar fi în spatele acestei mişcări.

Şeful Secretariatului General al Guvernului, Ilie Bolojan (foto1) spune că a discutat deja subiectul cu directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Cornel Popa, iar concluzia a fost că Spitalul Judeţean nu va pune în aplicare adresa FMF. Bolojan a vorbit laudativ la adresa dr. Borcea, subliniind faptul că, alături de dr. Bondar, sunt singurii bihoreni care fac parte din comisia medicală de urgenţă de la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Borcea, susţinut de Bolojan

Deşi nemediatizată, intenţia FMF de a-l schimba pe dr. Borcea (foto2) a răzbătut în presă în urmă cu o săptămână, dat fiind faptul că şeful UPU-SMURD este renumit pentru profesionalismul său. Sâmbătă, Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) a remis şi către Spitalul Judeţean o adresă prin care se cerea schimbarea din funcţie a patru şefi de secţie, pe motiv că sunt secţii clinice. Printre aceştia şi dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire Urgenţe (UPU), recunoscut pentru profesionalismul său şi decorat de către municipalitate cu titlul Omului Anului în 2004!

Prima reacţie oficială a venit din partea secretarului general al Guvernului, aleşdeanul Ilie Bolojan, care a dezavuat intenţiile celor de la FMF. Referindu-se la intenţia de schimbare a dr. Borcea, şeful SGG a ţinut să spună din start că vorbeşte ca un om care a mai lucrat cu dr. Borcea. Bolojan: „Am lucrat cu dr. Borcea şi pot să afirm că el e cel care a pus pe picioare SMURD în Bihor şi a contribuit, împreună cu dr. Bondar, la definirea conceptului de medicină de urgenţă, incluzând aici dotările necesare acestui tip de medicină”.

Secretarul general al Guvernului s-a referit apoi şi la şefii de la Facultatea de Medicină Oradea: „Oamenii ăştia sunt culmea! În loc să facă schimbări care să îmbunătăţească activitatea medicală, ei vor să facă schimbări care înrăutăţesc lucrurile!”, a declarat iritat Bolojan.

Cristian Horgoş



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor