Punctele „negre” te ţin pe tuşă

11Comentarii
BIHOR - Una dintre controversatele „binecuvântări” aduse de noul Cod Rutier o reprezintă şi punctele de penalizare. Pe lângă faptul că permisul se suspendă mult mai uşor, de exemplu pentru trecerea pe culoare roşie a semaforului, pentru neacordarea de prioritate sau pentru depăşire neregulamentară, aproape fiecare amendă îi „încarcă” pe şoferi şi cu puncte de penalizare. Puncte Penalizare

La strângerea a cel puţin 15 puncte de penalizare permisul se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile, iar dacă şoferul acumulează din nou 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări, va rămâne fără permis 60 de zile.

Punctele, în calculator
Vestea bună este că pentru redobândirea dreptului de a conduce, în acest caz, şoferii nu trebuie să susţină testul de verificare a cunoştinţelor de legislaţie rutieră.
„În momentul în care este sancţionat, conducătorului auto i se întocmeşte un proces-verbal. Acolo i se trec şi punctele de penalizare corespunzătoare abaterii comise. Procesul-verbal se trimite în cel mult două zile lucrătoare la serviciul Poliţiei Rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, iar acolo punctele de penalizare sunt introduse în baza de date naţională, pe numele respectivului conducător auto”, precizează inspectorul principal Claudiu Ciuclea, ofiţer în cadrul SPR Bihor.

Se pot contesta
Dacă şoferul contestă în instanţă sancţiunea şi i se dă dreptate, pe baza hotărârii judecătoreşti rămasă irevocabilă, serviciul Poliţiei Rutiere care a constatat abaterea radiază din evidenţă punctele de penalizare. În cazul cetăţenilor străini care sunt sancţionaţi cu puncte de penalizare, procesul-verbal se trimite Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care informează autorităţile din statul care a eliberat permisul.
Pentru a se informa cu privire la punctele de penalizare acumulate, şoferii trebuie să se adreseze personal la sediul Poliţiei Rutiere din judeţul de domiciliu.
„Vine personal la sediu şi are dreptul să obţină informaţii privind numărul de puncte de penalizare cumulate. Pentru aceasta completează o cerere şi află numărul de puncte care i-au fost aplicate până atunci”, mai spune inspectorul principal Claudiu Ciuclea.

Suspendarea, prin poştă
Când a adunat cel puţin 15 puncte de penalizare, serviciul Poliţiei Rutiere care îl are în evidenţă pe şoferul respectiv îi comunică, în scris, în termen de zece zile, sancţiunea de suspendare a permisului auto, precum şi obligativitatea de a se prezenta la sediul Poliţiei Rutiere în termen de cinci zile de la primirea înştiinţării pentru a preda permisul. Neprezentarea, nejustificată, la termen la sediul Poliţiei atrage după sine majorarea suspendării cu încă 30 de zile.
Legea prevede că „punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei”, iar „suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment”.

Ovidiu Morcan

 

Se sancţionează cu 2 puncte de penalizare următoarele contravenţii:
– folosirea incorectă a luminilor de drum
– folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii
– nefolosirea centurii de siguranţă ori a căştilor de protecţie omologate
– depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei legale
– circulaţia pe un drum pe care accesul este interzis
– nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers
– nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei
– staţionarea neregulamentară
– refuzul înmânării documentelor prevăzute de lege

Cu 3 puncte de penalizare:
– oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor
– depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei legale
– nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident
– nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident
– nerespectarea semnificaţiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul staţiilor de tramvai
– pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată

Cu 4 puncte de penalizare:
– nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate
– nerespectarea semnificaţiei indicatorului „STOP”
– depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei legale
– circulaţia în timpul nopţii sau ziua, pe timp de ceaţă, ninsoare abundentă sau ploaie torenţială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare
– conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulaţie sau durata acesteia a expirat

Cu 6 puncte de penalizare:
– refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia
– nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată care dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată
– depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei legale
– conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat care nu are montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare
– circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separă sensurile de circulaţie pe autostradă
– staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate
– executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulaţia sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise
– nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor la nivel cu o cale ferată
– schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulaţie
– pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor