Puţini medici psihiatri

BIHOR - Medicii nu sunt obligaţi să lucreze până la 65 de ani dacă nu doresc, ei putând opta pentru vârsta la care vor să fie pensionaţi. „Deficitul de medici din sistemul sanitar oscilează, în funcţie de specialităţi, între 5 şi 25%.

Avem nevoie de medici de familie, de medici de terapie intensivă şi de psihiatri”, a precizat vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Penuria de medici psihiatri este tot mai accentuată şi în Bihor. Potrivit managerului Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, dr. Gheorghe Oros, problema cea mai mare este în teritoriu.

„La Beiuş avem un medic specialist, la fel în Marghita. Din păcate, la Salonta şi Aleşd nu avem nici unul, această zonă fiind descoperită, iar bolnavii trebuie să vină pentru consult la Oradea. Tocmai de aceea şi în cadrul spitalului nostru ar mai fi nevoie de încă un Centru de Sănătate Mintală, pe lângă cel existent”, susţine dr. Oros.

Borz Viorica



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase