Putini participanti la trial

De Gavril Nutiu
Aspect de trialul FC Bihor II
Aspect de trialul FC Bihor II
La Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” a avut loc un trial de selecţie organizat de FC Bihor cu scopul cooptării de jucători pentru echipa secundă a clubului.

Formaţia FC Bihor II a fost reînfiinţată în această vară şi va juca în Liga 5 în sezonul 2012/2013, urmând să fie pregătită de antrenorul Gheorghe Silaghi. Din păcate, la trial s-au prezentat puţini jucători, veniţi de la Ştei, Oradea şi alte localităţi din nordul judeţului. Componenţii echipei secunde şi jucătorii de la trial au susţinut un joc-şcoală, urmărit de antrenorii FC Bihor.

La finalul trialului, antrenorul Gheorghe Silaghi nu a dat niciun fel de verdict în legătură cu jucătorii veniţi, afirmând doar că „a fost o primă acţiune de selecţie, care va continua”. Se preconizează că echipa secundă va mai primi şi alţi jucători în pregătiri, cu scopul întăririi lotului. În mare parte, FC Bihor II va fi alcătuită însă din jucătorii echipei de juniori A a clubului.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase