Puţini procurori au greşit în 2006

Puţini procurori au greşit în 2006
ORADEA – Bilanţul pe anul trecut al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Oradea şi al unităţilor subordonate va fi prezentat luni la sediul din Palatul orădean de Justiţie de către procurorul general Valetin Mirişan. Procurori

În subordinea Parchetului Curţii intră Parchetele de pe lângă Tribunalele Bihor şi Satu Mare, respectiv cele de pe lângă Judecătoriile Oradea, Beiuş, Aleşd, Marghita, Salonta, Satu Mare, Carei şi Negreşti-Oaş, cu un total de 62 de procurori.

Dintre procurorii PCA Oradea, anul trecut a primit un avertisment procurorul Saşa Cercel pentru o altercaţie neavenită cu un avocat în timpul exercitării funcţiei. Iar procurorul Călin Gheorghe Roman de la PJ Oradea a ajuns să fie cercetat în urma plângerii depuse de colegul Adrian Sferle de la PCA Oradea care a reclamat o agresiune din partea acestuia, în timp ce ambii erau invitaţi la nunta unui tânăr procuror orădean.

Mai notăm că în toamna anului trecut,  la comanda Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a desemnat procurori-inspectori care să identifice dosarelor mai vechi de 1 an de la sesizare, şi respectiv mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale, aflate în curs de instrumentare la procuror sau la organele de cercetare penală.

Însă inspecţia s-a derulat doar la Parchetele de pe lângă Curţile de Apel Bucureşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Galaţi, la fiecare dintre ele găsindu-sezeci de astfel de dosare nefinalizate.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase