Puya şi Holograf au încins atmosfera, sâmbătă, la ştrand

Puya şi Holograf au încins atmosfera, sâmbătă, la ştrand
Ştrandul a revenit la viață chiar și seara. Pentru un week-end, ce-i drept. Sâmbătă, mii de oameni au luat cu asalt baza de agrement arădeană pentru a se întâlni, de la ora 19.00, cu Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, dar mai ales cu Puya și Holograf. Şi nu au regretat. Cei prezenți la ștrand au avut parte de un concert pe cinste, Puya decizând chiar să stea cât mai mult în preajma fanilor, fotografiile făcute cu aceștia vorbind de la sine. Încântarea arădenilor de a-i vedea pe scenă pe celebri membri ai trupei Holograf a fost egalată poate doar de show-ul de lasere gândit de organizatori să încheie prima seară de concerte la Ștrandul Neptun.

Duminică, ultima zi de sărbătoare a orașului, îi va aduce pe scena de la ștrand, tot de la ora 19.00, pe Fantazia, Mario Band și Melting Dice, seara încheindu-se cu show-ul Andrei. Tot duminică, de această dată în Parcul Aventura Voinicilor, de la ora 20.00, va fi organizată o „mini petrecere în aer liber pentru copii și părinți”. Și astfel se vor încheia cele zece zile de sărbătoare dedicate Aradului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !