„Rabla”, din februarie

„Rabla”, din februarie
Programul „Rabla” va demara în acest an, cel mai probabil, în prima parte a lunii februarie, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Bugetul alocat pentru programul Rabla în 2010 este de 228 milioane lei, aferent unui număr total de 60.000 de prime de casare.

Bugetul pentru anul în curs este similar celui alocat iniţial şi pentru 2009. Potrivit datelor AFM, în 2009, Programul „Rabla” a fost realizat în proporţie de 65%. Astfel, din totalul celor 50.000 autoturisme destinate persoanelor fizice, au fost scoase din uz 32.327 de unităţi.
În perioada 15-28 ianuarie 2010, producătorii şi dealeri de autovehicule se pot înscrie la Administraţia Fondului pentru Mediu În vederea obţinerii autorizaţiei de participare în program. În urma publicării de către AFM a listei cu producătorii şi dealerii validati, programul va putea lua efectiv startul.

Potrivit noilor reglementări pentru 2010, la achiziţia unui autovehicul nou, cumpărătorul poate beneficia de o reducere maximă echivalentă a trei prime de casare, fiecare în valoare de 3.800 lei. La casarea rablei, proprietarul acesteia primeşte un tichet valoric, aferent primei de la stat, pe care îl poate vinde unei alte persoane.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !