„Rabla”, trei în unul, etapa III

Persoanele fzice şi juridice vor putea casa cel mult trei maşini, primind o primă de 11.400.

Rezultatele slabe obţinute în primele două etape a Programului „Rabla” îi face pe guvernanţi să forţeze nota pentru etapa a III. Astfel, în etapa a III-a a Programului de înnoire a parcului naţional auto, care se derulează în perioada 1 septembrie – 11 decembrie 2009, persoanele fizice şi juridice vor putea casa până la cel mult trei maşini vechi şi vor putea să obţină trei prime de casare de 3.800 de lei, adică 11.400 de lei.

Tichete valorice

Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, primele de casare se vor acorda sub formă de tichete valorice. „Tichetul valoric se va obţine de către proprietarul unui autovehicul mai vechi de 10 ani, care este înmatriculat în România înainte de 31 decembrie 2006, şi care a predat autovehiculul uzat spre casare unui operator economic autorizat, conform prevederilor legale, să desfaşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând în acest sens un certificat de distrugere”, precizează ministerul.

Tichetele valorice sunt destinate exclusiv cofinanţării achiziţiei unui autovehicul nou, putându-se utiliza în acest scop contravaloarea cumulată a unui număr de maxim trei tichete valorice. Este bine de reţinut că deţinătorul tichetului valoric poate fi altul decât proprietarul autovehiculului predat spre casare. Pentru persoanele juridice tichetele valorice se eliberează distinct de cele pentru persoane fizice, iar utilizarea acestora se face numai în scopul achiziţionării de autovehicule noi pentru persoane juridice. Acestea nu pot achiziţiona autovehicule noi în nume propriu utilizând tichete valorice emise pentru persoane fizice. Acelasi regim se aplică şi persoanelor fizice.

În acest fel este de aşteptat să crească preţurile maşinilor mai vechi de zece ani. În prezent un autoturism în stare de funcţionare, mai vechi de zece ani se poate cumpăra şi cu 1.000 – 1.500 de lei.

Rezultate slabe

Decizia Ministerului Mediului are la bază rezultatele slabe ale primelor două etape ale programului care a fost accesat doar pe jumătate. Măsura va intra în pachetul anticriză pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului. În etapa a doua a programului Rabla au fost scoase din circulaţie numai 9.649 de autoturisme, iar în prima etapă au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, din totalul de 40.000 disponibile pentru primele două faze.

În 2009, în vederea implementării acestui program a fost alocată suma de 190 milioane lei, pentru scoaterea din uz a unui număr de 50.000 autoturisme de la populaţie, precum şi 38 milioane lei pentru înnoirea flotelor auto ale firmelor.

Dan Birta

„Rabla” la tractoare



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !