Radioterapia prinde viata la Municipal

2Comentarii
Radioterapia prinde viata la Municipal
Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” va semna azi contractul privind realizarea Secţiei de radioterapie din cadrul Centrului Oncologic şi achiziţionarea acceleratorului liniar de particule pentru terapie cu energii înalte.

Procedura de licitaţie s-a demarat anul trecut, lucrarea fiind atribuită firmei Rombiomedica, reprezentanta din România a firmei Elekta. Contestarea licitaţiei a suspendat atribuirea lucrării. Însă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia ca fiind nefondată şi a deblocat situaţia.

„Prin realizarea Centrului Oncologic încercăm să creăm condiţii mai bune pentru suferinzi. Mulţumim Ministerului Sănătăţii pentru sprijinul oferit în acest demers, prin alocarea de fonduri atât în 2010 cât şi 2011”, transmite primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Proiect de milioane

Astfel, la finele anului trecut, Ministerul Sănătăţii a alocat 3,8 milioane de lei Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”  pentru achiziţia acceleratorului de particule necesar tratamentelor oncologice. Primăria Oradea va contribui cu 5% din valoarea investiţiei, adică 200.000 de lei. Totodată, municipalitatea va asigura şi lucrările la corpul de clădire în care urmează să fie instalate dotările achiziţionate. Întreg proiectul costă 5 milioane de lei noi.

Tot în decembrie, compania Holcim România a donat 25.000 euro pentru viitorul centru oncologic din Oradea. În plus, Holcim a promis că va asigura gratuit cimentului necesar construcţiei Centrului.

C.H.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor