Radu Pavel Gheo in dialog cu cititorii timisoreni

De S.P.D.
Radu Pavel Gheo va avea întâlnire cu cititorii timişoreni
Radu Pavel Gheo va avea întâlnire cu cititorii timişoreni
Scriitorul Radu Pavel Gheo va avea întâlnire cu cititorii timişoreni , cărora le va propune o discuţie pe tema „Realitatea din poveste. Literatura între imaginaţie, istorie şi cotidian”, pornind de la romanul său intitulat „Noapte bună, copii!”.

Evenimentul are loc joi, 22 noiembrie, de la ora 18.00, la Librăria Cartea de Nisip din Timişoara (str. V.V. Delamarina, nr. 1). „Discuţiile libere de prejudecăţi vor fi însoţite de o prezentare audio/video”, precizează organizatorii.

Apărut în 2010 la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul “Noapte bună, copii!” a fost distins cu Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi, premiul USR – filiala Timişoara şi premiul Eminescu – 1868 – Oraviţa, acordat de Clubul MittelEuropa şi Teatrul Vechi din Oraviţa, iar revista Tiuk! i-a acordat titlul de „cel mai bun roman al anului 2010”.

Radu Pavel Gheo este membru în Uniunea Scriitorilor din România din 2003 şi membru al PEN Club România din 2004. A primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru volumul Adio, adio patria mea, cu î din i, cu â din a (2003) şi pentru volumul DEX-ul şi sexul (2005). A scris o piesă de teatru, Hold-Up Akbar SAU Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara, în regia lui Ion Ardeal-Ieremia.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !