Răfuială cu săbii şi topoare la Craiova!

2Comentarii
Răfuială cu săbii şi topoare la Craiova!
Zeci de jandarmi şi poliţişti au fost chemaţi în cartierul Romaneşti. Două clanuri s-au unit şi au tăbărât cu bâte, săbii şi topoare pe un duşman comun: o altă familie.

Membrii familiei Pascu se plâng că aseară aproape o sută de persoane din gaşca lui Cara şi Cocoş le-au intrat în casă, înarmate cu bâte, săbii şi topoare. Ar fi distrus tot ce au găsit în cale şi ar fi vrut să violeze şi o tânără.

Răfuiala s-a mutat apoi la câţiva metri, într-o benzinărie care a fost şi ea devastată. Peste o sută de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în zonă, în frunte cu comandantul poliţiei. Zeci de persoane au fost duse la secţia de poliţie pentru audieri.

Jandarmii au rămas toată seara în zonă, pentru a preveni eventualele scandaluri.

Războiul dintre familiile Pascu, pe de o parte, şi Cara şi Cocoş, pe de alta, este mai vechi. A fost provocat, se pare, de împărţirea zonelor de influenţă. De altfel, Craiova pare un oraş scăpat de sub control. Numai anul acesta, au avut loc peste zece bătăi de stradă între clanurile de romi. În câteva dintre conflicte s-au tras chiar şi focuri de armă.




2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor