Rapid, in off-side

Rapid, in off-side

Dupa ce arbitrii au anulat un gol perfect valabil iesenilor, pentru un off-side
inexistent, Rapidul a castigat in ultimele secunde de joc prin golul lui Ilyes.

Gafaind in campionat si stralucind in UEFA, Rapidul s-a agatat cu disperare de
Cupa Romaniei, singurul bilet accesibil giulestenilor pentru Europa anului viitor.

La Focsani, Lucescu jr. a aliniat, miercuri, un Rapid prafuit si garbovit parca
de laudee scuturate in exces pe umerii jucatorilor de sub Grant. Poli Iasi a
taxat imediat sovaiala adversarului, iar Onofras a sutat imparabil de la 30
m, l-a invins pe Coman, dar nu si pe arbitrul Ionica Serea care, la semnalizarea
asistentului Dumitrescu, a anulat golul pe motiv de ofsaid. Fals!

Prezent in tribune, observatorul Nicolae Rainea a comentat scurt: ‘Nici vorba
de ofsaid. A fost gol perfect valabil!’. Nu mai conteaza, pentru ca Rapidul
trebuie sa castige Cupa pentru a prinde si la anul intrecerile europene.

Ocazia lui Poli Iasi a trezit Rapidul din amorteala, giulestenii aruncându-se
în atac si având mai multe ocazii de a marca.

Portarul Branet a salvat echipa ieseana la doua faze, mai întâi
respingând cu vârful degetelor un sut de la distanta si mai apoi
blocându-l pe Daniel Niculae care scapase singur în fata portii.

Spre jumatatea celei de-a doua reprize spiritele s-au încins în
teren si ieseanul Ciobanu l-a palmuit pe Burdujan, fara sa fie observat de arbitru.

În acest moment, tehnicianul giulestenilor, Razvan Lucescu, si-a pierdut
firea si a intrat în teren ca sa protesteze, motiv pentru care a fost
trimis în tribune. În minutul 90 + 4, Ilyes profita de o clipa de
neatentie a fundasilor ieseni si înscrie golul calificarii.

‘Arbitrii au jucat cu Rapid’

‘Daca nici reusita lui Onofras nu a fost gol valabil, atunci nu mai exista
goluri in fotbal’, a tunat antrenorul iesean Ionut Popa la finalul meciului
pierdut cu 0-1, continuindu-si tirul asupra ‘fluierasilor’:

‘Arbitrii au jucat cu Rapid. Din nou au fost niste erori de arbitraj care au
influentat jocul. Vad ca sintem batuti la fiecare meci. Arbitrii au invins pe
Poli Iasi si au jucat cu Rapidul. Echipa Rapid nu a fost cu nimic superioara
noua’.

Antrenorul echipei Rapid, Razvan Lucescu, a refuzat sa faca comentarii în
privinta golului anulat iesenilor, declarând ca singurul lucru care conteaza
pentru echipa sa este ca s-a calificat în sferturi. Lucescu s-a plâns
însa de faptul ca a fost nevoit sa joace la prânz si pe un stadion
fara multi spectatori.

‘A fost un meci tensionat si a fost putin neobisnuit pentru noi sa jucam la
aceasta ora. Noi ne pregatim la orele 19.00, 20.00 seara si jucam în fata
unui stadion arhiplin’, a spus Lucescu.

Politehnica Iasi – Rapid 0-1 (0-0)

A marcat: Ilyes (90+ 4)

Poli Iasi: Branet – Ciobanu (79 Ad. Toma), Onut, Bernard (72 Pacurar), Raponi
(85 Bordeanu)- Onofras – Gavatorta – Arhire – Ad. Ilie, Ciubancan – Vrajitoarea.
Antrenor: Ionut Popa

Rapid: D. Coman – M. Constantin, Maftei, Rada – Badoi, Maldarasanu, Ilyes,
Art. Karamian – Buga (82 E. Dica), D. Niculae, N. Constantin (60 Burdujan).
Antrenor: Razvan Lucescu

Au arbitrat: I. Serea (Focsani), M. Savaniu (Sibiu) si Ed. Dumitrescu (Pitesti)

Onlinesport.ro