Rapidistul si stelista

Rapidistul si stelista
40 de mii de suporteri în tribune şi milioane în faţa televizoarelor. Mai sunt 11 ore până la returul meciului Rapid- Steaua, iar tensiunea creşte în rândul suporterilor.

Milioane de români asteapta cu sufletul la gura fluierul de început al partidei. Printre ei, Ecaterina Straton, din Pârtestii de Jos, si Nicolae Papa Dumitrescu, din Bucuresti. I-ati cunoscut deja pe amândoi la Realitatea TV, sunt decanii de vârsta ai suporterilor celor doua echipe. Ecaterina are 83 de ani, iar Nicolae 103. N-or sa mearga pe stadion, dar amândoi vor privi meciul la televizor, în speranta ca echipa preferata va face istorie.

Ecaterina Straton, stelista din Pârtestii de Jos, se roaga de o saptamâna pentru Steaua: sa câstige meciul de azi si sa intre în semifinala. A batut drumul spre biserica de câte ori a putut, mult mai des ca de obicei, si s-a rugat la Sfântul Mina. El e cel care-i ajuta pe cei aflati la necaz si tanti Ecaterina crede ca azi, Mina e stelist. Ecaterina s-a avântat si la un pronostic: 1 la 0 pentru Steaua, iar cel care va marca va fi Banel Nicolita, favoritul ei.

Ecaterina “Joaca foarte bine, are jucatori buni, are pe Carlos, Radoi, Goian, Dica, Iacob si Niculita frica mare, am emotii numai eu stiu când i-am vazut la antrenament si-aicia Rapidul atât de luxos, si de falos si de fudul În semn de mare pretuire, Tanti Ecaterina va îmbraca costumul national si va urmari meciul la Realitatea TV, împreuna cu familia.Asa vreau! Sa vad finala, sa reuseasca, sa dea Dumnezeu sa le ajute, sa ieie Cupa si dup-aia sa mor linistita”

De partea cealalta, galeria Rapidului se mâdreste cu Nicolae Papa Dumitrescu. Are deja 103 ani si nu poate merge la meci, dar cu siguranta îsi va pune la gât fularul visiniu si va urmari partida la telvizor. Are încredere în echipa, si în antrenor … Nicolae Papa Dumitrescu “E un antrenor de mare, mare viitor. O sa fie cel mai bun antrenor al tarii. Rezultate uimitoare chiar 3.00 Nea Nicolae a început sa iubeasca Rapidul acum 70 de ani. Statea lânga stadionul echipei si îsi aduce aminte perfect cum venea lumea la spectacol si – zice el- asta si primea. Iar astazi, spune suporterul rapidist, alb-visnii vor face din nou spectacol. Le doresc tuturor participantilor la meci sa fie linistiti, sa vada cu placere tot ce se întâmpla si sa aplaude atunci când trebuie si pe jucatorul care a executat o miscare buna.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase