Raportul Tismăneanu

Reactualizat la:
Raportul Tismăneanu
La mai bine de un an de la raportul Tismăneanu, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, asumat de preşedintele Băsescu la 18 decembrie 2006, doar patru dintre cele 36 de măsuri propuse atunci au fost puse în aplicare.

Printre iniţiativele rămase fără rezultat se numără Legea Lustraţiei, care se află de peste un an la comisia juridică din Camera Deputaţilor, scrie Hotnews. Deşi textul raportului a fost publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, nu s-a realizat traducerea şi publicarea acestuia în limbi de circulaţie internaţională.

Un punct consemnat a fost organizarea unei conferinţe internaţionale pentru condamnarea crimelor comunismului. Aceasta a avut loc pe 15 noiembrie 2007, la Palatul Parlamentului. A treia măsură propusă de raport şi realizată a fost continuarea emisiunii „Memorialul Durerii” şi, al patrulea punct – desecretizarea tuturor arhivelor legate de perioada comunistă. Arhivele Naţionale au anunţat că acestea nu sunt secretizate, dar că nu au fost prelucrate pentru a putea fi puse la dispoziţia publicului.

Au rămas însă nerezolvate punctele importante ale raportului. Proiectul legii lustraţiei se află de peste un an la comisia juridică din Camera Deputaţilor, cercetările privind evenimentele din decembrie 1989 sau cele asupra mineriadelor sunt departe de a fi finalizate, în timp ce editarea unui manual pentru liceu privind comunismul şi elaborarea unei Enciclopedii a comunismului românesc nu au mai avut loc.

MĂSURI PROPUSE DE RAPORTUL TISMĂNEANU, CARE AU FOST PUSE ÎN APLICARE ÎNTR-O FORMĂ SAU ALTA

1. Publicarea textului raportului pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale
2. Organizarea unei conferinţe internaţionale pentru condamnarea crimelor comunismului
3. Continuarea emisiunii “Memorialul Durerii”
4. Desecretizarea tuturor arhivelor legate de perioada comunistă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !