Răsturnare de situaţie: Olimpia Mintaş – director la Mediu!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
20Comentarii
Răsturnare de situaţie: Olimpia Mintaş – director la Mediu!
Evaluator angajat de Nutripork pentru dosarul privind reautorizarea, Mintaş a fost numită la Agenţia de Mediu, cu sprijinul ALDE.

Olimpia Mintaş, şef de lucrări şi doctor la Facultatea de Protecţia Mediului din U.Oradea este noul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, începând cu miercuri, 25 octombrie. Mintaş este soţia patronului firmei CIAC, Ioan Mintaş, vicepreşedinte la nivel naţional al organizaţiei patronale CNIPMMR.

Ambii soţi Mintaş sunt membri ALDE, aspect confirmat de preşedintele ALDE Bihor, Traian Bodea, inclusiv în cazul doamnei Mintaş. ALDE este partidul ce deţine portofoliul Ministerului Mediului, prin ministrul Graţiela Gavrilescu. Chiar dacă preşedintele ALDE Bihor declara ieri că nu este la curent cu numirea Olimpiei Mintaş, nici nu s-a declarat surprins de această numire, subliniind că este decizia Agenţiei…

În mod ironic, numirea Olimpiei Mintaş la APM Bihor coincide cu data fixată pentru prima şedinţă a Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) – o structură interinstituţională ce ar trebui să acorde sau nu acordul de mediu pentru ferma de porci deţinută de Nutripork în cartierul Ioşia. Directorul APM Bihor este preşedintele acestui CAT, prin Ordin de Prefect.

Conflict de interese?

O dată cu venirea Olimpiei Mintaş la şefia APM Bihor se poate aduce în discuţie ivirea unui conflict de interese. Doamna Mintaş este evaluator şi expert în mediu la firma SC Acormed SRL – adică tocmai la firma pe care Nutripork a ales-o să-i facă evaluarea de mediu în vederea reatorizării! Ferma de porci deţinută de Nutripork în cartierul Ioşia este acuzată ca fiind generatoarea deranjului olfactiv frecvent ce apare în cartierele Ioşia şi Rogerius din Oradea.

Situaţii de acest fel ar putea apărea şi pe viitor cu Olimpia Mintaş şefă la Agenţia de Mediu, de vreme ce aceasta a activat ca evaluator de mediu perioade lungi de timp, între anii 2003 – 2012, respectiv între 2013 şi până în prezent. Între 2012 şi 2013, Olimpia Mintaş a fost director în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Actualul director, Adriana Calapod, va reveni pe poziţia de şef serviciu monitorizare şi laboratoare.

Luni, JB îi ceruse Olimpiei Mintaş să confirme sau să infirme numirea, dar aceasta a refuzat. Sunata pe telefonul de serviciu de la firma, aceasta a repetat doar că deocamdată e în concediu medical. O zi după, numirea acesteia a ajuns pe adresa Agenţiei din Oradea.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor