Rata natalităţii în scădere

1Comentariu
Rata natalităţii în scădere
Sporul natural din luna februarie 2010 este negativ indicând o înrăutăţire a fenomenelor demografice.

Conform datelor oferite de Direcţia Judeţeană de statistică, în februarie 2010, în judeţul Bihor, s-au înregistrat 500 de născuţi-vii, cu 14 născuţi-vii mai puţini decât în luna precedentă şi cu 10 mai mulţi faţă de aceeaşi lună a anului trecut. „Scăderea numărului de născuţi-vii în luna februarie faţă de luna anterioară, a determinat scăderea ratei natalităţii de la 10,42 născuţi-vii la 1.000 locuitori în ianuarie 2010 la 10,13 ‰ în luna februarie 2010”, spune Nicolae Hoduţ, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică.

În februarie 2010 s-au înregistrat 654 persoane decedate, cu 17 mai multe faţă de luna precedentă, şi cu 26 mai multe faţă de februarie 2009. Rata mortalităţii a crescut de la 12,91 decedaţi la 1000 locuitori în luna ianuarie 2010 la 13,25‰ în luna februarie 2010. Rata mortalităţii infantile (decedaţi sub un an la 1000 născuţi-vii) înregistrează o creştere de la 11,67 decedaţi sub un an raportat la 1000 născuţi vii în ianuarie 2010, la 14,00‰ în luna februarie 2010.

Nupţialitate şi divorţialitate

În luna februarie 2010 oficiile de stare civilă au oficiat în judeţul Bihor 148 căsătorii (revenind 3,00 căsătorii la 1000 locuitori), în creştere cu 29 căsătorii comparativ cu luna precedentă. Comparativ cu luna februarie a anului 2009, numărul căsătoriilor scade cu 52. Instanţele judecătoreşti au pronunţat definitiv 48 divorţuri, în creştere faţă de luna precedentă şi în scădere faţă de luna februarie 2009. Rata divorţialităţii a fost în luna februarie 2010 de 0,97 divorţuri la 1000 locuitori iar în luna anterioară de 0,26‰.

Simona Albinaru

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor