Rata somajului ramane constanta in judetul Timis

De M. Hoster
La finalul lunii noiembrie rata somajului a fost de 1,94% in Timis
La finalul lunii noiembrie rata somajului a fost de 1,94% in Timis
Rata şomajului din judeţul Timiş nu reuşeste să treacă de nivelul de 2%. Ultimele date oficiale anunţate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş arată că la finalul lunii noiembrie valoarea acestui indicator a fost de 1,94%. În total, 6.418 persoane sunt înregistrate ca fiind fără loc de muncă.

Un număr de 4.124 de persoane, dintre care 3.243 femei, beneficiau de indemnizaţii de şomaj. Dintre acestea 3.522 primeau indemnizaţie de 75%, iar alte 602 persoane primeau indemnizaţie de 50%. Alţi 2.294 de şomeri nu mai primesc ajutor de la buget.

Cea mai afectată categorie de vârstă este cea între 40 şi 49 de ani, aici intrând 23,03% dintre şomerii din Timiş. De asemenea, între 30 şi 39 de ani intră 19,62% dintre şomeri. Ca şi nivel de studiu cei cu grad de instruire primar şi gimnazial reprezintă peste jumătate dintre şomeri, mai precis 55,37%.

Cei cu liceu şi cu şcoală postliceală reprezintă 29,03 procente iar cei cu studii superioare 15,60%. La unitatea din Timişoara sunt incluşi cei mai mulţi şomeri, 3.176.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !