Sute de orădeni au participat, sâmbătă, la cea de a doua ediţie a Cursei răţuştelor, organizată de Asociaţia Filantropia Oradea.
Ratustele, adoptate de orădeni, au luat-o la vale pe Crisul Repede. Răţuştele înscrise în cursă au fost prevăzute cu un număr de identificare. Fiecare răţuşcă a primit înainte de start datele „părinţilor adoptivi”. Cele 5.000 de ratuste au fost lansate simultan în cursa de pe Crisul Repede (de la Podul Intelectualilor până aproape de Podul Ferdinand). Răţuştele care au trecut primele linia de sosire au pescuit premii însemnate.
Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: cursa ratustelor mari, cursa răţiştelor mici şi ştafeta ciclistă Rotary. Primele care au pornit în cursă au fost ratustele mari, cumpărate de firme şi decorate de şcoli şi grădiniţe. Acestea au participat la concursul „Răţuşca cea frumoasă”. La această competiţie premiul pentru „Răţuşca cea frumoasă” i-a revenit Şcolii cu clasele I-VIII „Dacia”, iar premiul „Răţuşca cea rapidă” a fost câştigat de Hotel Ramada.
Următoarea cursă a fost cea a ratustelor mici. La această secţiune, cea mai rapidă răţuşcă a fost cea a lui Kuibus Lorand, posesorul biletului cu numărul 3.144, care a câştigat locul I şi a primit un premiu de 1.000 de lei, iar cel cu numărul 3.063, clasat pe locul II, o excursie de două persoane la Budapesta. Excursia a fost câştigată de Mariana Paşcalău.
Cursa ratustelor a cuprins mai multe activităţi: un parc pentru copii şi o expoziţie, dar şi un program artistic susţinut de Fanfara militară şi Orchestra de suflători din Oradea. Pe scena din Parcarea din Piaţa Independenţei a urcat şi micuţa artistă Carla Marin. Tot aici s-a desfăşurat ştafeta ciclistă Rotary. Evenimentul a fost prezentat de Vlad Tătar, realizatorul emisiunii Capuccino de dimineaţă.
Beneficiari ai Cursei ratustelor
„În acest an, orădenii au putut opta pentru anumite cauze. Banii adunaţi din vânzarea biletelor la ediţia din acest an a Cursei Ratustelor vor fi utilizaţi pentru susţinerea serviciilor de asistenţă în Centrul de zi şi asistenţă la domiciliu pentru persoanele afectate de scleroză multiplă, de la Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor, pentru susţinerea Centrului pentru activităţi nonformal educative pentru tineri cu dizabilităţi locomotorii de la Asociaţia Deficienţilor Locomotori Bihor, pentru sprijinirea Centrului pentru persoane afectate de dizabilităţi psihice de la Asociaţia Handicapaţilor Psihici din România, pentru susţinerea Centrului de zi Iedera pentru tinerii afectaţi de sindromul Down de la Asociaţia Down Oradea, pentru Centrul de informare şi consiliere pentru deficienţii de auz de la Asociaţia Naţională a Surzilor din România, pentru susţinerea Centrului de zi pentru copiii şi tinerii afectaţi de autism de la Asociaţia S.O.S. Autism, pentru Centrul rezidenţial de tip familial Căminul Felix, Locuinţe protejate pentru tineri cu dizabilităţi din Beznea, programul Asociaţiei Filantropia Oradea, pentru programul social „Sprijinirea unui copil cu nevoi speciale”, al Şcolii Dacia, programul de internship al AIESEC Oradea, programul de servire a mesei la domiciliu pentru vârstnici şi persoane cu handicap a Asociaţiei Filantropia Oradea, sucursala Sfântul Gheorghe, programul de sprijin cu rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi, al Asociaţiei Pro Bambini etc.”, a informat preotul Laurenţiu Lazăr, coordonatorul acestui proiect.
Aici puteti gasit rezultatele complete de la Cursa Ratustelor 2011.
Citiți principiile noastre de moderare aici!