Războiul laptelui la Oradea

11Comentarii
Războiul laptelui la Oradea
ORADEA – Program la redus la halele de lactate din pieţele orădene. Unde există. Unde nu, producătorii de lapte îşi vând produsele printre blocuri sau pe trotuar. Normele Uniunii Europene aruncă producătorii de lapte bihoreni în stradă.

„De câteva zile, dupa asa zisa modernizare, hala se închide la ora 15:00. Duminica nu este deschisa deloc. Sunt oameni care lucreaza si vin la piata de abia dupa ora 15:00. Cred ca aici este, pe undeva, si un interes, ca oamenii sa cumpere de la magazinele de lactate amplasate în piete”, se plânge o vânzatoare de lapte din Piata Rogerius.

„Nimeni nu sta de vorba cu noi. Suntem trimisi de la RAPAS la Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bihor. Am 500 de oi. Daca ne-ar lasa macar pâna la ora 17:00. La ora 15:00 suntem scosi afara, indiferent daca am vândut sau nu”, declara Maria F., o fermiera din Tinca. „Avem abonati care au copii mici si cumpara de la noi în fiecare zi.

Ce fac acestia duminica, când hala este închisa? Schimba laptele la copil? Acest lucru este sanatos”, se întreaba Viorica B., o alta vânzatoare. Alta este de parere ca macar pentru vânzarea brânzei si casului programul s-ar putea prelungi. Valul nemultumirilor i-a atins si pe cumparatori. „Nu-mi convine acest program. Eu lucrez dimineata si când vin de la serviciu hala este închisa. Nu-mi convine sa cumpar laptele de la magazin, care este si mai scump si mai slab”, spune Claudia Remes.

Normele UE

Reprezentantii RAPAS precizeaza ca nici lor nu le convine acest program, dar el a fost impus de DSVSA când le-a fost acordata autorizatia de functionare, dupa modernizarea halei. „Programul a fost stabilit de DSVSA Bihor dupa modernizare. Din punctul nostru de vedere nu ar fi o problema sa se prelungeasca programul”, sustine Adrian Baican, administratorul Pietei Rogerius.

Petru Gruia, directorul DSVSA Bihor spune ca trebuie respectate normele europene în domeniu. „Laptele adus dimineata la ora 7:00 se altereaza pâna dupa masa. În ceea ce priveste brânza, în UE, nu se comercializeaza în hale. Daca RAPAS vrea sa faca investitii adecvate (vitrine frigorifice, etc), atunci se schimba situatia”, apreciaza directorul DSVSA Bihor.

Acesta a adaugat ca halele sunt închise duminica din cauza lipsei de personal a directiei. „Si asa suntem putini medici veterinari. Suntem platiti de la buget, banii sunt putini si nu putem sa muncim si duminica”, conchide Petru Gruia.

La loc comanda

Situatie se schimba, în urma solicitarilor facute de producatori de lapte la Mihai Groza, viceprimarul Oradiei. „Am dat ordin sa se reia vechiu program la halele de lactate. Este treaba celor de la DSVA Bihor sa-si organizeze programul de asa natura, încât cetatenii sa nu aiba de suferit. În ceea ce priveste normele europene,încă nu avem condiţiile să le aplicăm, apreciaza Groza.

 

Taguri: ,


11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor