Razie pentru ridicarea cersetorilor in Complexul Studentesc

De A. Strugariu
Cersetorii prefera Complexul Studentesc
Cersetorii prefera Complexul Studentesc
Un loc frecventat de cerşetori şi oamenii străzii este Complexul Studenţesc din Timişoara. Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar şi agenţii Poliţiei Locale au organizat miercuri seara o razie în complex, fiind adunate din zonă 16 persoane.

Poliția Municipiului Timișoara și Poliția Locală au încheiat un protocol de cooperare, polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar și agenţii locali acționând împreună pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în zona Complexului Studențesc. La cea mai recentă acţiune comună, organizată miercuri seara, pentru depistarea cerşetorilor şi a oamenilor străzii, au fost ridicate din zonă 16 persoane, opt dintre acestea fiind amendate.

„O problemă sesizată de multe ori de cetățeni este cea a cerșetorilor și oamenilor străzii care au obiceiul să se aciueze în zona respectivă și care creează disconfort celor care locuiesc în campus. În cursul acțiunii de aseară au fost depistate un număr de 16 persoane care au fost verificate și preluate în baza de date. Doi dintre cei depistați sunt minori și au fost predați centrului pentru copiii străzii de pe strada Ioan Slavici. Au fost aplicate în total și opt sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru apelare la mila publică, lipsa documentelor de identitate și aruncarea de deșeuri, persoanele în cauză fiind îndrumate către domicilii”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Acţiunile comune vor continua în zona Complexului Studenţesc.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase