Razie productivă la Tileagd

De Otilia Șandor
1Comentariu
Razie productivă la Tileagd
O razie la Tileagd s-a soldat cu confiscare de lemn și amenzi.

În dimineața zilei de 6 iunie, timp de cinci ore, Tileagdul a fost răscolit de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic, polițiști rutieri din de la Aleșd și Tileagd, ajutați de reprezentanți ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor. Între orele 5:00 – 10:00, ei au vânat delictele silvice, șoferii indisciplinați, dar și alte persoane care comit infracțiuni.

În timpul raziei, au fost legitimate 52 de persoane, au fost controlate 30 de autovehicule, un tren de persoane, au fost verificați opt agenți de pază și au fost efectuate controale la două societăți comerciale. Pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 11 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 7.060 lei. Au fost ridicați pentru a fi confiscării 7,68 metri cubi de lemn rotund, specia fag și 12,8 metri cubi de lemne de foc, specia fag, în valoare totală de 3.025 lei, fără documente legale de proveniență și transport.

De pildă, în jurul orei 9:50, pe drumul județean 767/G, de la Botean, a fost depistat în trafic un localnic din Oșorhei, care conducea un autoturism în cuplu cu o remorcă, fără să posede permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus de acesta. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Înainte cu aproape trei ore, pe drumul județean 108J a fost depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Munteni, în timp ce transporta cu o autoutilitară cu semiremorcă 7,68 metri cubi de lemn rotund, specia fag și 12,8 metri cubi de lemne de foc, aceeași specie, având avizul de însoțire expirat. Bihoreanul a fost amendat cu 3.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Remeți.

Și doi băieți

Alți doi bărbați de 45 și 68 de ani, ambii din Tileagd, bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere, au fost depistați în timpul raziei.

Cei doi sunt bănuiți de polițiștii din Tilegd că în 19 octombrie 2017, ar fi distrus prin înțepare două anvelope montate pe o mașină parcată în fața unui imobil din Tileagd, provocând un prejudiciu total estimat la 1.000 lei.

Au fost găsiți și doi băieți localnici (de 20 și 11 ani), bănuiți că la 24 aprilie a.c., ar fi escaladat gardul unui imobil din Tileagd, ar fi intrat în locuință și ar fi furat încalțăminte, îmbrăcăminte, un telefon mobil, diverse unelte și alte bunuri, provocând un prejudiciu total estimat la 1.500 lei. Băieții sunt suspecți și în alt caz, consumat în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c.. Atunci, cei doi ar intrat prin escaladarea unei ferestre într-un alt imobil din Tileagd, de unde ar fi furat un televizor, două ceasuri de mână, un telefon mobil și alte bunuri, provocând un prejudiciu total în valoare estimată la 3.000 lei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor