Razii de doua ori pe zi pentru ridicarea cersetorilor de pe strazi la Timisoara

De A.S.
Politia a ridicat cersetorii de pe strazi
Politia a ridicat cersetorii de pe strazi
Poliţia Locală a început să organizeze razii pentru depistarea cerşetorilor de două ori pe zi, şi dimineaţa şi seara. La ultimele acţiuni de acest gen, organizate marţi, au fost adunate de pe străzi peste 30 de persoane. A fost ridicat şi un tânăr care cerşea ascunzându-şi o mână sub tricou pentru a convinge lumea că este invalid.

Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că în ultima perioadă unii dintre cei depistaţi pe străzi fie cerşind, fie vagabondând şi consumând alcool pe domeniul public au început să devină agresivi şi să-şi exprime nemulţumirea că nu sunt lăsaţi în pace.

Există diferite cazuri şi de cele mai multe ori cei adunaţi de pe străzi sunt mereu aceiaşi. Unii sunt prinşi cu bani mulţi în buzunare şi cu telefoane mobile, alţii spun că sunt puşi să cerşească de către alte persoane, iar alţii îşi folosesc copiii pentru a stârni mila trecătorilor sau încearcă să convingă lumea că au diverse handicapuri.

„O categorie este cea a persoanelor care se folosesc de tot felul de tertipuri pentru a stârni mila publică, cum ar fi ascunderea unei mâini sau a unui picior şi prefăcându-se invalizi. Este exemplu unui tânăr de 28 de ani, cunoscut ca practicând cerşetoria, care a fost depistat la intersecţia de la Punctele Cardinale dinspre Popa Şapcă.

Acesta cerşeşte de ani de zile având obiceiul să-şi ascundă mâna sub tricou pentru a stârni mila. De această dată era împreună cu fiica sa căreia îi dădea banii făcuţi la anumite intervale de timp”, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

O nouă acţiune pentru depistarea cerşetorilor are loc miercuri. Până la ora transmiterii acestei ştiri fuseseră adunate de pe străzi 13 persoane, multe deja cunoscute poliţiştilor locali de la raziile precedente.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !