Razvan Lucescu: ”Mi-a fost teamă de Poli Timisoara”

3Comentarii
Razvan Lucescu: ”Mi-a fost teamă de Poli Timisoara”
CRAIOVA – Antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, a declarat la finalul partidei cu Poli Timişoara, scor 2-0, că s-a temut de confruntarea cu bănăţenii, care s-a desfăşurat duminică, în cadrul etapei a 20-a a Ligii I, pe stadionul Ion Oblemenco, din Craiova.

“Mi-a fost teamă de Poli Timisoara pentru că era primul din sezonul de primăvară şi pentru că se disputa pe un teren neutru. Acum gândul meu zboară la meciul de miercuri, din Cupa României. Nu pot să spun dacă suntem aproape sau departe de Liga Campionilor, pentru că mai sunt încă 14 meciuri de jucat şi se pot întâmpla multe”, a spus Lucescu junior.

De partea cealaltă, tehnicianul lui Poli Timişoara, Alin Artimon, a declarat că se teme pentru postul său: “Nu ştiu ce voi face mâine. Mă voi gândi la meciul din Cupa României, dar e posibil ca de luni să nu se mai gândească alţii la mine. Am făcut un meci bun, însă în cea de-a doua repriză am pierdut controlul jocului şi nu am mai avut ocaziile din prima parte”.

Rapid a învins cu 2-0 pe Poli Timişoara într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I, care s-a disputat la Craiova deoarece stadionul Giuleşti a fost suspendat, şi s-a apropiat la un singur punct de locul 2, care asigură prezenţa în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

Cele două echipe vor juca miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României, Rapid-FC Argeş, urmând a se disputa la Ploieşti, în vreme ce Poli Timişoara va întâlni pe teren propriu pe Poli Iaşi.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor