Reabilitare cu cântec

Reabilitare cu cântec
DEVA – Tot mai mulţi deveni investesc mii de lei pentru a-şi izola termic apartamentele. Ceea ce îi determină este speranţa că, pe durata iernii, costurile cu încălzirea vor fi mai mici.

Pentru că suma care trebuie plătită pentru izolarea termică este destul de mare, administratorii blocurilor nu reuşesc să-i înduplece pe toţi proprietarii să contribuie la lucrări.

 

„Am discutat în şedinta Asociaţiei cu locatarii, dar cum pe fiecare scară sunt şi pensionari, nu am putut să îi conving de utilitatea izolării. Oamenii nu ar fi trebuit să achite toţi banii, dacă erau de acord să intrăm în programul naţional de reabilitare termică. Venea statul şi primăria cu o parte din sumă, restul era plătit de locatari. Aşa toate apartamentele erau izolate! Poate reuşim la anul”, spune administratorul unei Asociaţii de Proprietari din Deva.

 

Unii deveni, care au avut resurse financiare, nu au mai aşteptat ca vecinii lor să ajungă la consens şi au trecut să facă izolaţia termică pe cont propriu. O deveancă susţine că a cheltuit cu termoizolarea aproape 2200 de lei. Cel mai mult a costat-o manopera muncitorilor.

 

„Au fost şi două zile de deranj pentru vecini, când s-au fixat plăcile de polistiren pe pereţii exteriori. Lucrarea nu a durat decât o săptămână. O singură condiţie ne-a fost impusă de Asociaţie: să zugrăvim peretele nou într-o culoare apropiată de restul faţadei. Alte autorizări nu ni s-au cerut. Am băgat bani, acum vreau să văd dacă, la iarnă, îi voi recupera!„, spune Mioara S.

 

Există şi cazuri când, câte doi-trei vecini s-au asociat şi au făcut împreună termoizolarea, dar evident numai pe pereţii lor. În timp este posibil să apară o problemă privind aspectul faţadelor. Nimeni nu îşi va dori să locuiască într-un bloc în care faţada e colorată ca o sorcovă de Sărbători!

Ce spune specialistul?
Lucrările de izolare făcute până acum nu vor avea totuşi eficienţa dorită. „Majoritatea au izolat până la rostul de îmbinare cu apartamentul vecinului. Ori aici sunt cele mai mari pierderi. Dacă se doreşte creşterea eficienţei reabilitării termice a peretului, trebuie ca placa de polistiren să depăşească cu circa o jumătate de metru rostul de îmbinare”, spune Dan Ioan, consilier şef al ARCE Deva.

Avantajele reabilitării termice
Reabilitarea termică impune intervenţii la imobil prin izolaţii interioare şi exterioare, montarea de repartitoare de costuri, contorizare, centrală termică de bloc (nu de apartament), vopsele speciale de faţadă şi tâmplărie nouă performantă (din PVC sau lemn stratificat) cu geam termoizolant. Pe termen mediu şi lung, principalul avantaj al reabilitării termice este reducerea considerabilă a facturii la întreţinere cu circa 40-60%. Perioada de recuperare a investiţiei este, în general, de 5-7 ani.

La cât se ridică pierderile?
Specialiştii susţin că pierderile de căldură, prin transfer termic, variază între 8 şi 40%. Cele mai mari pierderi sunt înregistrate la pereţii exteriori, dacă aceştia sunt prost izolaţi. 28% din căldura dintr-o locuinţă se poate pierde prin podea. Alte 18 procente se pierd prin ventilaţia locuinţei, 10% prin ferestre şi 8% prin acoperiş.




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase