Real, Selgros şi Profi, sancţionate

8Comentarii
ORADEA -  Reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au lucrat intens sâmbătă seară. Ca urmare a unei reclamaţii depuse de către un consumator, OJPC s-a prezentat la hypermarket Real, dar şi la Selgros, Profi şi alte două unităţi de alimentaţie publică, neclasificate.

„La primul magazin s-a pornit în vederea verificării reclamaţiei depuse de către un consumator, sâmbătă ora 18.00, la sediul OJPC Bihor, care viza modul de afişare a preţului la produsul „crenvurşti pui vrac” Aldis, în sensul că pe eticheta de pe produs preţul era de 11,09 lei/kg, iar pe bonul fiscal era 13,29 lei/kg, adică o diferenţă de 2,2 lei/kg”, a spus Cristiana Bigan, director executiv la OJPC Bihor. Acelaşi cumpărător a reclamat „pieptul de pui dezosat”, refrigerat, produs de Trans Avia Alba, care, deşi se încadra în data durabilităţii minimale, avea un miros puternic modificat şi era impropriu consumului. Controlul OJPC s-a extins şi la alte trei sortimente de crenvurşti şi două sortimente de cârnaţi, fără a mai fi constatate alte deficienţe de preţ.

 

Returnate la producător

„La cel de-al doilea supermaket erau expuse, în vederea comercializării la ofertă 450 de kg de mezeluri produse de Aldis, direct din coşuri metalice, la temperatura din magazin, deşi pe etichetă era menţionată temperatura de păstrare 2 – 5 grade. A fost retrasă de la comercializare întreaga cantitate şi întocmite documentele de returnare la producător, aplicându-se şi amenda contravenţională, conform legislaţiei în vigoare”, a exemplificat şefa OJPC Bihor.

 

Cârnaţi expiraţi

La cel de-al treilea magazin reprezentanţii OJPC au dat de mandarine mucegăite şi pătate, ceapă încolţită, cartofi nesortaţi, de calibru foarte mic, deşi erau de categoria întâi. „S-au mai găsit cinci kg de cârnaţi picanţi cu data durabilităţii minimale depăşită, şi un kg de cârnaţi ardeleneşti, la limita durabilităţii, care erau lipicioşi, cu modificări de culoare, şi care au fost retraşi definitiv şi distruşi prin denaturare cu detergent”, a spus Cristiana Bigan. În privinţa celor două unităţi de alimentaţie publică, acestea erau fie neventilate, fie cu grupuri sanitare comune, fie fără extinctor sau aviz PSI. Ambele au fost închise pe o perioadă de până la şase luni. „Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru cei cinci operatori economici a fost de 21.000 de lei”, a conchis Cristiana Bigan.

Claudia Curta



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor