Reamenajarea parcurilor orădene

ORADEA – Amenajările de primăvară a spaţiilor verzi din oraş, au fost demarate azi şi vor dura o lună şi jumătate.

„Pentru început, vor fi desfăşurate operaţiuni de adunat, colectat gunoi, golit coşuri de gunoi, măturat alei, greblat frunze şi crengi în zona aliniamentului Dimitrie Cantemir-Nufărul-Parcul O. Ghibu, scuarul Făgăraşului-D.Cantemir-E. Ferencz, scuarul Piaţa Ţăranilor, aliniament Averescu-D.Vodă-Calea Clujului”, spune Carmen Cherteş, reprezentanta Primăriei Oradea. „Se vor reamenaza parcurile şi zonele de joacă din Nufărul, strada Leonardo da Vinci, nr 58 şi din Calea Clujului, de lângă Electrometal”.



Pentru zone curate

Tot în această săptămână urmează să se realizeze reparaţii ale băncilor din parcurile Onisifor Ghibu, scuarul Dimitrie Cantemir şi Piaţa Ţăranilor.

Săptămâna viitoare sunt planificate lucrări la parcurile din zona centrală a oraşului, urmând ca la finele lunii martie să se reamenajeze zonele verzi din Decebal. Pe pietonala de pe strada Republicii vor fi montate bănci.

Pentru luna aprilie întreţinerile specifice sezonului se mută în parcurile Traian, Libertăţii, Petofi, Baroc, Zona de Vest, I.C. Brătianu, zona verde Lacul Roşu şi locul de joacă Turnul de apă,aliniamentul verde Magheru-Republicii-Ştefan cel Mare şi zona Silvaş.

Pe lângă acţiunile legate de spaţiile verzi, firmele de salubritate se vor ocupa şi de ridicarea lăzilor cu materiale antiderapante, colectarea deşeurilor şi dezlipirea afişelor, spălatul şi curăţarea pasajelor pietonale, a parapeţilor, a liselor de protecţie, a stâlpişorilor şi semnelor de circulaţie.

Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase