Recalificarea forţei de munca Oradea

Recalificarea forţei de munca Oradea
ORADEA – Formarea profesională continuă (FPC) capătă o tot mai mare atenţie din partea statului. La nivelul anului 2003, România avea un procent de participare la procesul educaţional sau de instruire a populaţiei cu vârsta cuprinsă 25 şi 64 de ani de 1,3%. Direcţiile de acţiune pentru FPC 2005

„Actuala strategie îşi propune ca ţintă, până în anul 2010, ca acest procent să crească până la 7%”, a declarat Daciana Nica, director executiv adjunct la AJOFM Bihor. În acest sens, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul AJOFM Bihor a fost organizat un seminar, la care au participat 27 de furnizori de formare profesională. Seminarul a avut ca temă: „Formarea profesională continuă în procesul dezvoltării tehnologice din economia românească”.

 

Obiective

 

Strategia pe termen scurt şi mediu a FPC stabileşte două obiective strategice, realizate prin direcţii de acţiune specifice. „Unul dintre obiectivele srategice este participarea crescută la FPC şi facilitarea accesului pentru toate categoriile de persoane din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii”, a specificat Nica. Acest obiectiv are mai multe direcţii de acţiune specifice: conştientizarea cu privire la beneficiile FPC, pentru persoane angajatori şi factori interesaţi; creşterea investiţilor publice şi private în FPC şi eficientizarea lor; dezvoltarea unui sistem de FPC flexibil şi transparent, îmbunătăţirea reţelei de informare, consiliere şi formare profesională, etc. „Al doilea obiectiv strategic este creşterea calităţii şi eficienţei sistemului FPC printr-un management orientat spre rezultate”, a precizat directorul executiv adjunct al AJOFM Bihor.

Dan Birta

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase