Reclamă angajări nejustificate la Consiliul Judeţean

De Călin Corpaş
7Comentarii
Reclamă angajări nejustificate la Consiliul Judeţean
Ajunşi în Opoziţie, liberalii susţin că actuala conducere a Consiliului Judeţean încarcă fără rost organigrama aparatului propriu al CJ Bihor, dar şi al instituţiilor subordonate.

Liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, vede criterii clientelare în luarea deciziilor la CJ Bihor. „Există suficient personal pentru volumul de muncă. Nu faceţi decât să satisfaceţi clientela politică”, i-a acuzat Avrigeanu pe Pasztor, Mang şi Bodea, luni, în plenul CJ Bihor.

Şefi mulţi la teatre!?

Fost vicepreşedinte la CJ, Avrigeanu susţine că în aparatul CJ Bihor departamentul de monitorizare se transformă nejustificat în serviciu şi, automat, apar câteva posturi în plus, inclusiv unul de şef serviciu, cu salariu mărit. De asemenea, Avrigeanu vede cum la Teatrul Regina Maria sunt prea multe funcţii de conducere – opt, pe lângă manager – alte unsprezece sunt la Szigligeti Szinhaz, pe lângă manager. Şi încă se mai angajează personal.

„Se mai fac alte cinci angajări la Szigligeti, 2-3 la Filarmonică, 2-3 la Biblioteca Judeţeană. Se angajează, deşi volumul nu s-a mărit, nu s-a schimbat nimic, nu se derulează fonduri europene şi totuşi, tu măreşti schemele de personal. Bănuiesc că este pentru a satisface nişte tovarăşi de luptă. Aşadar, asta nu se întâmplă doar la aparat, ci la toate instituţiile subordonate. Sunt 15 – 16 persoane în plus”, reclamă Avrigeanu. Prin urmare, PNL nu a votat luni organigramele CJ Bihor şi ale instituţiilor subordonate. Acestea au trecut, însă, cu votul majorităţii PSD-UDMR-ALDE.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor