Reclamă „jungla” din comerțul online

Reclamă „jungla” din comerțul online
Plecând de la rezultatele unei investigaţii declanşate de Comisia Europeană, deputatul Gavrilă Ghilea (PNL) i-a solicitat președintelui ANPC activarea procedurilor care să asigure respectarea legii, de către comercianții online.

Mai mult de 60% din cele peste 500 de site-uri de comerț electronic verificate prezentau nereguli la respectarea normelor în materie de protecție a consumatorilor, în special în ceea ce privește modul în care sunt prezentate prețurile și ofertele speciale.

Oferte speciale false

„Legislația UE privind protecția consumatorilor le impune comercianților să prezinte prețuri care să includă toate costurile obligatorii sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans, să informeze consumatorul în mod clar despre existența lor”, precizează Ghilea în demersul său.

La mai mult de o treime din site-urile investigate care ofereau o gamă largă de bunuri, servicii și conținut digital, „ofertele speciale nu erau autentice, iar modalitatea de calcul al prețului redus nu era clară”.

Pe lângă respectarea legislației în cazul platformelor de vânzări online, Ghilea mai cere următoarele: „adoptarea de măsuri care să asigure respectarea dreptului oricărui consumator de a primi din partea unui comerciant informații esențiale clare, corecte și ușor de înțeles despre un bun sau un serviciu înainte de a efectua o astfel de achiziție, precum caracteristicile produsului, prețul cu toate taxele incluse, costurile de livrare și existența unui drept de retractare sau de anulare”.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor