„Reclamaţi-i la CAS!”

ORADEA – Pe adresa redacţiei noastre am primit o reclamaţie din partea unei cititoare, conform căreia un medic de familie din Oradea nu-şi respectă programul de lucru pe care-l are afişat la cabinet.

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate îi îndeamnă pe toţi pacienţii care au astfel de probleme să sesizeze CAS-ul. „Fiecare persoană care se confruntă cu o asemenea situaţie este rugată să depună o plângere la sediul nostru. Pe baza plângerii vom efectua un control la medicul respectiv pentru a vedea ce se întâmplă.

Situaţia este cu două tăişuri: medicul de familie poate invoca şi faptul că în timpul în care lipseşte de la cabinet, este prezent la un consult la domiciliu”, susţine Oana Giurcă, purtător de cuvânt al CAS Bihor. Însă o dată depusă plângerea, inspectorii CAS pot verifica în acte, după înregistrări, dacă medicul a făcut act de prezenţă la cabinet în programul stabilit ori a făcut altceva. O altă alternativă la îndemâna oricărui pacient nemulţumit este alegerea altui medic de familie.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !