Recomandări vamale pentru firme

ORADEA – Autoritatea Naţională a Vămilor recomandă agenţilor economici interesaţi, precum şi firmelor de consultanţă, să acceseze site-ul ANV la adresa www.customs.ro, categoria „Legislaţie”, domeniul „Reglementări comunitare aplicabile de la 1 ianuarie 2007”, documentul Direcţiei Generale Taxare şi Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene nr. 1661/2006

„Măsuri tranzitorii în domeniul vamal ale Actului de Aderare”, document indispensabil agenţilor economici după aderarea la UE.
Scopul documentului este de a informa operatorii economici, precum şi administraţiile vamale din statele membre vechi şi noi, despre consecinţele lărgirii Comunităţii cu privire la respectarea legislaţiei vamale, cu asigurarea unui tratament egal pentru toţi agenţii economici din UE.
Actul de Aderare prevede măsuri tranzitorii pentru schimburile de mărfuri dintre vechile şi noile state membre, precum şi comerţul dintre noile state membre şi ţări terţe.
Reamintim că birourile vamale de la frontiera cu Ungaria au fost desfiinţate, transporturile internaţionale de marfă urmând a fi verificate de birourile vamale interioare.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase