Record de participare la Târgul de Fete de pe Muntele Găina

3Comentarii
Record de participare la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Ediţia din acest an a Târgului de Fete a înregistrat un adevărat record de participanţi, aproximativ 12.000 de persoane participând la manifestările organizate în Avram Iancu şi pe Muntele Găina, în cadrul uneia dintre cele mai mari şi vechi sărbători tradiţionale româneşti în aer liber.

Sărbătoarea este organizată în colaborare de judeţele Alba, Bihor, Hunedoara, Cluj şi Arad, realizând un adevărat festival al cântecului şi jocului, al tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti.

Sub egida Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CCPCT) Bihor au fost prezenţi la târg meşteri populari din Sălişte de Vaşcău, Budureasa şi Drăgăneşti, preocupaţi de olărit, ţesut şi cioplit în lăzi de lemn. De asemenea, pe Muntele Găina a evoluat duminică la amiază şi ansamblul folcloric „Mlădiţe de tezaur” al Casei de Cultură „Ioan Ciordaş” din Beiuş, condus de Anca Band. Ansamblul este instruit de maestrul coregraf Florea Crişu şi de consultantul artistic muzical Aurel Moţ, ambii de la CCPCT Bihor.

 

Insolaţii şi leşinuri

Zeci de persoane care au participat la “Târgul de Fete” de pe Muntele Găina au avut, duminică, nevoie de îngrijiri medicale, majoritatea din cauza unor probleme cauzate de temperaturile foarte ridicate.

         Potrivit medicilor punctului de prim-ajutor amenajat pe Muntele Găina, cele mai frecvente cazuri au fost de lipotimii, arsuri solare sau insolaţii uşoare, însă au existat şi cazuri de deshidratări sau traumatisme minore suferite în timpul întrecerilor sportive organizate pe munte. Până duminică la amiază nu fuseseră însă înregistrate cazuri foarte grave, care să necesite transportul sau internarea la spital.

         Organizatorii manifestărilor de pe Găina au fost luaţi în acest an prin surprindere de numărul mare de participanţi, dovadă fiind toaletele ecologice care au fost prea puţine comparativ cu numărul participanţilor. Astfel, duminică, în unele zone s-au format cozi în faţa toaletelor, iar unele dintre acestea au devenit nefuncţionale.

         Pentru participanţii la ediţia din acest an a “Târgului de Fete” de pe Găina, organizatorii au montat 60 de corturi militare dotate cu saci de dormit. De asemenea, au fost amplasate peste 30 de toalete ecologice şi 100 de containere de gunoi. Liniştea şi ordinea publică a fost asigurată de circa 90 de poliţişti şi 60 de jandarmi.

                  Manifestările organizate în cadrul Târgului de Fete de pe Găina au debutat, sâmbătă,  în centrul localităţii Avram Iancu, unde a fost regizat un alai tradiţional de nuntă, specific ardelenesc, şi o paradă a fetelor de măritat şi a “Viforilor”, persoane care, potrivit tradiţiei populare a zonei, peţesc viitoarele mirese.

         Programul a cuprins şi faza finală a concursului “Cultură pentru cultură”, manifestare în care s-au întrecut formaţii populare şi ansambluri de dansuri din cinci comune ale judeţului Alba, respectiv Horea, Meteş, Stremţ, Şibot şi Şona. Reprezentanţii acestor localităţi au organizat şi o prezentare gastronomică cu produse şi băuturi tradiţionale.

         Petrecerea s-a încheiat cu un concert extraordinar susţinut de  Grigore Leşe, cu “Cântece din ritualul de nunta”, şi un spectacol folcloric în care a evoluat  grupul folcloric din Vinerea, urmat de parada fetelor de măritat din Vidra, Sohodol şi Avram Iancu. Consiliul Judeţean Alba a premiat cele mai frumoase fete de măritat, oferindu-le o „zestre”.

          În paralel cu manifestările culturale, Prefectura Alba a organizat, tot sâmbătă, pe Muntele Găina, întreceri sportive şi concursuri inedite precum întreceri între perechi “El si Ea”, la popice, aruncarea cu discul de plastic la distanţă, “roaba şi cârcă”, “lingura de lemn”, lovirea unui puc de lemn cu o bâtă sau alergare în saci. Nu au lipsit nici concertele pentru tineri susţinute de Desperado, Anya, Sweet Kiss şi Blondy, iar manifestările de sâmbătă s-au încheiat târziu în noapte cu un foc de artificii şi o discotecă în aer liber.

         Manifestările de duminică au început cu un “Te Deum” oficiat la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde autorităţile judeţene au dezvelit şi un bust al eroului naţional din Ţara Moţilor, Avram Iancu. De asemenea, pe munte a fost organizată o expoziţie a meşterilor populari, în care au fost prezentate produse tradiţionale din lemn sau lut.

          Manifestările continuă până spre seară cu spectacole folclorice în care vor evolua Ioan Bocşa, Veta Biriş, Ionuţ Fulea, Maria Dan Păuceanu, Leontina Fărcaş, dar şi ansamblul folcloric “Hangiţele” din Republica Moldova şi grupul folcloric “Codru de România”, alături de formaţii din judeţele limitrofe: Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.

         În fiecare an, pe Muntele Găina din judeţul Alba se organizează, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, cea mai mare sărbătoare tradiţională româneasca în aer liber: “Târgul de fete“.

          Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba de altceva: o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete si băieţi, joacă, petrec, cântă, fac cunoştinţă feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi, mulţi din ei să se căsătorească. Târgul de fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar se pare că este mult mai vechi.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor